Descriere - Codul rutier. Comentarii - Modele - Formulare
Prezenta lucrare aduna cele mai importante si uzuale acte normative cu aplicabilitate in domeniul circulatiei pe drumurile publice, reusind sa cuprinda si alte acte normative conexe importante, inclusiv Conventia asupra circulatiei rutiere si Acordul european de completare a conventiei, ambele in forma consolidata.
In plus, lucrarea contine numeroase referinte privind decizii ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie, ale Curtii Constitutionale, comentarii pe marginea anumitor prevederi legale care ridica diverse probleme de interpretare si aplicare, modele si formulare inspirate din practica structurilor de politie rutiera si a instantelor de judecata si, nu in ultimul rand, Tabelul sanctiunilor rutiere care inglobeaza toate sanctiunile contraventionale prevazute de O.U.G. nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, republicata.
Astfel, prin continutul si informatiile suplimentare existente, prezenta lucrare poate constitui un instrument util de lucru pentru practicieni, cat si o sursa facila de informare pentru orice persoana interesata, implicata in circulatia pe drumurile publice.
Din cuprins
- O.U.G. nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, republicata
- Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice
- Conventia din 8 noiembrie 1968 asupra circulatiei rutiere
- Acordul European din 1 mai 1971 ce completeaza Conventia asupra circulatiei rutiere, deschisa semnarii la Viena la 8 noiembrie 1968
- Legea nr. 155/2010 a politiei locale, republicata
- Formulare utilizate in relatia cu structurile competente
- Tabelul sanctiunilor rutiere
- Index alfabetic contraventional
- Indicatoare rutiere
Puncte forte
- Include comentarii detaliate sub articolele care ridica probleme de interpretare si aplicare, modele de cereri si formulare
- Decizii ale CCR si ale ICCJ (RIL-uri si HP-uri) introduse sub articolele la care se refera
- Include un tabel al sanctiunilor rutiere si un index alfabetic contraventional detaliat
- Structura facil de parcurs a lucrarii
- Cuprinde corelatii si dispozitii conexe
- Include o sectiune dedicata indicatoarelor rutiere pe pagina colorata
Despre autor
Alexandru Popa este ofiter specialist in cadrul Directiei Rutiere din Inspectoratul General al Politiei Romane.