Descriere - Codul de procedura civila si Legea de punere in aplicare. Editia a 10-a, actualizata la 8 martie 2018
Editia de fata cuprinde textul Codului de procedura civila in vigoare, actualizat la zi, iar in extras sunt redate Legea nr. 76/2012 (dispozitiile tranzitorii si de punere in aplicare a Codului de procedura civila) si Legea nr. 2/2013 privind degrevarea instantelor judecatoresti (reglementarile privind pregatirea aplicarii Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, prin care, printre altele, s-a dispus amanarea punerii in practica a anumitor dispozitii din Cod, termenul fiind prorogat, prin O.U.G. nr. 95/2016, pana la data de 1 ianuarie 2019).
Pentru a veni in sprijinul practicienilor, in aceasta editie sunt incluse scurte consideratii pe marginea unor dispozitii de procedura civila interpretate neunitar in practica judiciara, studiu realizat de Profesorul Gabriel Boroi si Delia Narcisa Theohari, judecator la Curtea de Apel Bucuresti.
Codul de procedura civila si Legea de punere in aplicare contine o tabla de materii si un index detaliat, pentru a facilita cautarea si identificarea termenilor in cuprinsul textelor legale.
De asemenea, sunt prezentate deciziile Curtii Constitutionale prin care a fost constatata neconstitutionalitatea unor dispozitii ale actelor normative incluse in volum, precum si deciziile in interesul legii si hotararile prealabile pronuntate de completele specializate ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Motivarile integrale ale tuturor acestor decizii pot fi consultate online la adresa http://bibliotecahamangiu.ro/.
In Codul de procedura civila si Legea de punere in aplicare, sub fiecare articol al Codului sunt indicate, cu caractere italice, si textele corespondente din reglementarile anterioare (Codul de procedura civila de la 1865, Codul civil de la 1864 – partea referitoare la probe, Codul comercial, Legea nr. 105/1992 privind raporturile de drept international privat, O.G. nr. 5/2001 privind somatia de plata sau O.U.G. nr. 119/2007 privind ordonanta de plata, toate acestea fiind abrogate la 15 februarie 2013), iar, acolo unde este cazul, se fac trimiteri la legislatia conexa.
Autori: Gabriel Boroi, Delia Narcisa Theohari
Anul aparitiei: 2018
Numar pagini: 360
Format: 14.5x20.5