Descriere - Clepsidra cu pasi
Macchu Picchu m-a reprimit in bratele ruinelor, ca pe un fiu ratacitor. M-am intins pe o terasa unde iarba isi regenera vigoarea si am expirat, in sfarsit, ultimele reminiscente ale mantrei care mi-a flagelat substanta indoielilor, mai mult de un deceniu. Astfel am mai inchis un cerc. Daca mi-as imagina companionul meu nevazut ca fiind obstacolul in prima tentativa de urcare, acum nu pot decat sa-i multumesc. Vechea nereusita m-a facut mai atent cu alte decizii, iar nevoia subconstienta sa mai vin o data in tara incasilor ar fi fost cu siguranta mai putin aprinsa. Sau o fi fost decizia lui? Un final in care un cerc mare inchide nenumarate cercuri mai reduse. Incasii masurau timpul in cicluri de un mileniu, numite Inti. Ciclurile erau divizate in jumatati complementare, ce se numeau Pachakuti. Dualitatea dintre ele era similara cu yin si yang-ul oriental. Dupa acest calendar incas, Pamantul ar fi intrat de ceva vreme in al zecelea Pachakuti. Samanii afirma plini de convingere ca, din 1987, centrul energetic al planetei s-ar fi mutat din cel masculin aflat in Himalaya, in cel feminin aflat in muntii Anzi - mai exact, in zona care a fost inima imperiului incas. Va fi o perioada luminoasa, plina de promisiuni. (HUAYNA PICCHU)
Incet, foarte incet, miscarea lenta spre final strapunge straturile protectoare ale argumentelor rationale cu care ne infasam temerile ca povestea noastra de dragoste isi pregateste concertul de adio. Trupurile se mai topesc in flacari de pasiuni, saruturile nu sunt ofilite, conversatiile nu poarta inca flori de mucegai, dar sufletul simte o oboseala care cerseste odihna. ... Se pare ca femeile sunt mai dotate de natura decat barbatii sa simta aceasta clipa, sa aiba prima temere de doliu emotional. Un gest neatent, o vorba nesabuita, o plecare de cateva zile, un sfarsit de saptamana in singuratate sau migratia unei fior de dragoste spre ura sunt semnale ce cristalizeaza indoielile in certitudini.
Mai incet sau mai repede, caci fiecare iubire are flacara ei, lumina dintre noi devine mai suava, mai transparenta, mai greu de vizualizat.
Unii isi apara iubirea, punand esente pretioase peste plapanda si nelinistita petala de foc. Sperante desarte. Tumultul vietii, in faza asta, e potrivnic si inabusa focul ultimei imbratisari in jaratec, ca mai apoi vantul despartirii sa imprastie nemilos cenusa ultimului sarut.
Altii, mai intelepti, privesc drumul parcurs impreuna si se bucura, nu pentru ca l-au incheiat, ci pentru ca l-au trait intens cu un companion de drumetie adevarat. Pentru acestia, dragostea se stinge lin si transcende diafan, intr-un univers paralel, de unde alte viitoare iubiri isi trag seva. Acestora le va ramane prietenia, increderea si caldura din suflet, precum si o imensa capacitate de a darui.
In acea secunda sacra a intelegerii, e timpul potrivit sa ne apropiem mainile pentru o ultima atingere si sa ne spunem cu un zambet pe buze la revedere si pe curand, intr-o alta incarnare. (COMPANION DE DRUMETIE)
Pelerinajul e o decizie personala. Este, in primul rand, un voiaj spre sine, lumea exterioara nefiind decat un esafodaj pe care ne sprijinim cautarea. De aceea ma aflam in vestul Tibetului, in indepartata regiune Ngari. Acolo, intr-una dintre cele mai putin populate zone de pe planeta, unde greutatile impuse de lipsuri si de clima sunt considerate unelte care cizeleaza sufletul, se afla muntele Kailash.
Locul e plin de simboluri mitologice. ... Si nu e de mirare ca un astfel de loc are o putere care impune o credinta nedirectionata catre vreo religie. E spatiul geometric unde supranaturalul inlocuieste, cu simplitate, super-naturalul. Cu ochii atintiti spre Kailash, spre dimensiunea nevazuta, simbolizata de muntele care, conform credintelor orientale, purifica miezul uman, paseam impreuna cu altii, uitand de foame, de sete, de durerile carnii sau de oboseala. Inhalam energia pe care natura ne-o daruia, cu modestia ei caracteristica. Pentru tibetani, buddhisti, hindu, jain sau bon, pelerinajul in jurul muntelui simbolizeaza traversarea mentala prin Bardo - zona crepusculara prin care sufletul e nevoit sa treaca intre moarte si reincarnare. Pentru ei, acest munte este - fara vreo indoiala sau ezitare sufleteasca - tronul zeilor, centru al universului, sau locul in care divinul se revarsa intr-o marginire pe care natura umana e capabila s-o cuprinda. Este realitatea tangibila a miticului munte Meru, care, desi nevazut, a fost descris cu mare acuratete in mitologia asiatica. Inconjurat de sapte oceane si in jurul caruia sunt izvoarele a patru fluvii, Meru isi juxtapune prezenta in Kailash. Un spasm geografic, cu conotatii religioase, face din Kailash o realitate inconfundabila.(Kailash - JURNALUL TIBETAN)
Nefiind fractionat de zgomote, timpul isi pierduse fluiditatea, clipele pareau sudate intr-o masa amorfa cu iz de liniste. O liniste pe care aproape c-o puteam simti cu dintii - asa cum doar cu dintii poti deosebi perlele adevarate, de cele mai rafinate imitatii. Simteam cum aceasta infratire dintre liniste si timp crea pace. Era o forma de timp primordial, timp mitic. Asa trebuie sa fi fost pacea care a precedat Creatia. Blaga spunea, in felul lui unic: "E-atata liniste in jur, incat aud cum bat in geam razele de luna". Nu tacere, ci liniste. Oare de ce? Sa fie linistea superlativul tacerii? Tacerea poate fi absenta zgomotelor. Linistea mai e si absenta oricarui zbucium, oricarei indoieli. In linistea asta mi se parea ca aud doar miscarile lunii si a rotitoarelor constelatii, in peregrinarea lor pe cadranul noptii. Sau sa fi fost ecoul gandurilor ce se zbateau intre tample? ... De-a lungul timpului petrecut in Tibet, convietuirea neintrerupta cu un alt mod de viata, cu seturi de valori care, in ciuda familiarizarii incipiente, imi erau in cea mai mare parte straine, a spart tiparele in care gandurile inchideau realitatea. Ce este mai important in viata? Care-mi este menirea? Cat din noi trebuie sa sacrificam pentru compromisuri? Suntem importanti? Unde trebuie sa-ti fixezi privirea: pe drum, sau spre tel? Dupa care fapte suntem judecati? Dupa greselile comise, sau dupa sansele nerecunoscute? ((Kailash - JURNALUL TIBETAN)
Cartea CLEPSIDRA CU PASI este scrisa de un scriitor roman, care semneaza cu pseudonimul TRISTAN. Cartea este deosebit de frumoasa, intrucat autorul a calatorit mult in Tibet si Peru, pe langa toate tarile Europei, iar modul de a prezenta amintirile din aceste calatorii este absolut unic. Povestirile sunt pline de gingasie, umor, senzualitate si ... multa spiritualitate! Ele ating o coarda sensibila a sufletului, de care rareori suntem constienti - si inca si mai rar intelegem ca este cea de care ar trebui sa avem cel mai mult grija, pentru ca sa fim completi si impliniti. Ii multumim lui Tristan ca ne-a amintit de ea si ca o mangaie cu povestirile sale!
Nr. de pagini : 242
Anul aparitiei: 2006
