Jurnalul din 1879 se publica intr-o traducere adecvata la 170 de ani de la nasterea compozitorului si la 140 de la moartea sa. Este cel mai vechi dintre caietele de insemnari diurne ale lui Ciprian Porumbescu, care s-a pastrat integral.
Desi conceput pentru uz propriu, ca sprijin mnemonic pentru momente ale cotidianului, uneori simple insiruiri de nume si locuri, Jurnalul capteaza pulsul Cernautiului cu evenimentele lui publice si private in impresii personale de o cuceritoare prospetime. Consemneaza sarbatori religioase si laice, cortegii, concerte, banchete, chefuri si sindrofii, parade, spectacole, coreografii ale puterii imperiale si multe altele. Ca presedinte al primei asociatii a studentilor romani, apoi secretar de externe al celei de a doua, dar si membru in alte societati si grupari, Porumbescu e mereu in centrul activitatilor tineretului cernautean, implicat in miscarile studentesti si in viata muzicala a orasului, pe care le anima cu prezenta, energia, productivitatea si puterea lui de seductie.
Temperament vioi, neastamparat, si totodata contemplativ, Ciprian isi antreneaza colegii si prietenii cu optimismul lui tonic, sub care colcaie insa nelinisti adanci. Insemnarile incepute pe un ton hatru devin pe parcurs – impotriva intentiei autorului – documentul sfasietor al unei existente fragile amenintate de boala care in curand ii va curma viata. Tanarul vesel, dispus la bancuri si sotii, nepasator la semnalele trupului bolnav si incapabil sa?si menajeze fortele percepe tot mai deslusit apropierea mortii. Jurnalul marcheaza etape ale nelinistii care se insinueaza in diurn si rabufneste in subconstient: in cosmaruri, spaima de singuratate, in alternanta starilor euforice cu faze de depresie. Impotriva intentiei autorului, jurnalul devine un text profund dramatic.
Orasul il fascineaza pe tanarul venit de pe plaiurile Stupcei cu spectacolele lui publice, il incanta si modernizarea infrastructurii urbane, mai ales inmultirea localurilor si a cafenelelor pe care le frecventeaza asiduu.
Insemnarile ni?l arata pe Porumbescu omniprezent in viata studenteasca a Cernautiului, mereu in miscare, debordand de elan si vitalitate, pus pe sotii si pozne, inconjurat de prieteni si ciraci care ii cauta societatea, precum si el o cauta pe a lor. Totusi, nu se imprastie, ci se straduieste sa dea structura programului diurn. In pofida temperamentului lui debordant, Jurnalul il arata ca student disciplinat.
In afara de muzica de camera la care participa asiduu cu vioara lui, Ciprian ia parte la repetitii de cor la Societatea de Cantare, dirijeaza corul Catedralei (format din membri ai Seminarului teologic), organizeaza si dirijeaza festivitatile muzicale ale Junimii, asista la concerte filarmonice, da ore de muzica si compune.
Cu toate ispitele vietii urbane, Ciprian ramane profund legat de familie si de locurile copilariei si adolescentei, Stupca si Ilisesti.
