Descriere - Chipul mamei
Acest sinod a stabilit pentru totdeauna cultul icoanelor, a condamnat pe iconomahi ca eretici și vrăjmași ai Bisericii și a hotărat să se reintroducă in mod solemn icoanele in biserici. In duminica I a Postului Mare, sfintele icoane au fost purtate in triumf de către clerici și credincioși și a fost o sărbătoare aleasă pentru tot imperiul. Această zi a fost numită "Duminica Ortodoxiei” și s-a hotărat de către Biserică să fie prăznuită in fiecare an ca o pioasă amintire a biruinței dreptei credințe asupra invățăturilor rătăcite.
Cum vedem, lupta impotriva icoanelor a durat de la 726 pană la 842 cu mici intreruperi. Drept-credincioșii au suferit multe persecuții și s-a vărsat mult sange pană să se stabilească definitiv cultul sfintelor chipuri. Mulți luptători devotați au ieșit la iveală in aceste timpuri grele, oameni sfinți care ne uimesc prin curajul lor nețărmurit, intre care amintim pe Ioan Damaschin, Teodor Studitul, Nichifor Mărturisitorul, Teofan Mărturisitorul, Maxim Mărturisitorul, Emilian Mărturisitorul, Mihail Mărturisitorul, Vasilie Mărturisitorul, Teofilact Mărturisitorul și alții care au fost trecuți in randul sfinților. In aceste timpuri grele, monahii au dat dovadă de multă ravnă și tărie a credinței și merită toată admirația noastră.
La noi, romanii, cultul icoanelor a avut o inraurire foarte mare asupra evlaviei credincioșilor. Datorită domnilor și boierilor din trecut, bisericile și mănăstirile noastre au fost impodobite cu icoane zugrăvite in stil bizantin și atonit și măiestrit imbrăcate in argint și suflate in aur. Admirăm aceste odoare sfinte cand le vedem in monumentele religioase ale ctitorilor. Ni se umple sufletul de duioșie cand ne gandim cu cată evlavie venerau strămoșii noștri aceste obiecte sfinte și cu cată ravnă păstrau in casele lor asemenea chipuri, dandu-le ca prețioasă moștenire fiilor și nepoților lor. Dar nu ne mahnim mai puțin cand ne gandim că astăzi in multe din casele creștinilor de pe la orașe nu se mai găsesc icoane. Mulți dintre orășenii noștri se cred prea culți sau prea sus-puși ca să mai țină in casele lor asemenea lucruri, bune numai pentru cei de jos și inculți, cum zic ei. In locul icoanelor au tablouri, unele chiar obscene, care iți dau impresia că te afli in casa unor necreștini. Unii chiar tratează sfintele chipuri cu puțin respect și vorbesc de venerarea lor cu atata ușurință, că iți vine mai mult să le plangi de milă decat să-i acuzi. Nu se gandesc deloc cu cată nevoință, cu cat necaz și cu cată jertfă a stabilit Biserica inchinarea la sfintele icoane și cu cată ravnă s-au luptat Sfinții Părinți ca această inchinare să se facă in liniște și in libertate! Nu-și inchipuie cat de mult influențează asupra educației tineretului imaginile sfinților din Biserică! Existența icoanelor in casele creștinilor va denota gradul de credință și de evlavie al celor ce locuiesc in ele. Și ce podoabe mai frumoase pot fi la pieptul copilelor și femeilor creștine, decat cruciulițele și iconițele cu imagini sfinte?
Privind aceste chipuri sfinte, numaidecat ne aducem aminte de ființele pe care le reprezintă și ne dă prilejul ca să ne rugăm cu căldură și să ne ferim de fapte rele.
Citirea prezentei cărți mi-a umplut sufletul de nespusă duioșie și m-am hotărat s-o traduc. Am cerut acordul autorului, domnul Otto von Schaching (Dr. Otto Denk) din Regensburg și domnia sa mi l-a dat cu multă bună-voință. Pentru aceasta ii aduc mulțumirile mele cordiale.
In istorisirea de față se cuprinde un episod din timpul impăratului Leon al III-lea Isaurul și se arată dragostea cea mare a unor persoane credincioase pentru sfintele icoane.
Fie ca citirea acestei cărți să aprindă in multe suflete venerația pentru aceste sfinte odoare și să deștepte ravna pentru credința strămoșească!
Arhiereul Anthim Petrescu-Botoșăneanul
