Descriere - Chimia relatiilor
NIMIC NU SE PIERDE, TOTUL SE TRANSFORMA
Principiul lui Le Chatelier - cand intr-un sistem chimic aflat in echilibru apare o "constrangere” (schimbare dc concentratie, temperatura, volum sau presiune), atunci sistemul reactioneaza si se rearanjeaza intr-un nou echilibru, in sensul diminuarii respectivei constrangeri (prin formare de produsi sau de reactanti).
Tradus pentru noi oamenii, intr-o aplicatie practica, acest principiu explica in mod exact ce inseamna satisfacerea nevoii de diversitate, ca nevoie umana - inainte de orice, orientarea atentiei intregii noastre substante catre partener, chiar daca acest lucru inseamna, pentru cei mai multi dintre noi, diminuarea propriilor planuri ocupationale.
Cei mai multi nu inteleg aceasta logica pentru ca au asimilat in mod eronat explicatia conform careia barbatul este egal cu femeia. Mai mult, asimilandu-se aceasta indoctrinare falsa, cei mai multi nu inteleg diferentele majore dintre masculin si feminin.
Rezulta astfel caderi si ridicari, volte si eschive atat de analizate si procesate la nivel de psihologie si psihanaliza. Exista o parte animalica care activeaza aceasta natura masculina, respectiv feminina, dar si o parte nevazuta, spirituala, nevazuta, mult mai mica decat atomul, in permanenta miscare, pe care o numim energie si care anima tot acest fundal pe care il numim viata.
Analizand astfel cei mai multi vor vedea ca ceea ce incearca sa traseze ca linii drepte, coerente, corporatiste nu au echivalent in natura, acolo unde ecosistemul ne arata de fiecare data sinusoide impartite in planuri foarte bine definite.
Si cand vei crede ca ai inteles acest sistem, vine urmatoarea criza sau urmatoarea durere - exact platforme care te califica in exemplarul superior pe care il astepti de atat vreme. Daca tu vei face aceste progrese, relatia progreseaza. Durerea inseamna crestere. Cresterea inseamna viata. Cine nu creste, moare. Valabil mai ales in relatii.
De cele mai multe ori, in practica, cei mai multi renunta la prima durere, la primul contact mai tare cu realitatea. in acelasi timp, toti uita ca exista iubirea, forta suprema a Universului in care traim, iar aceasta este forta vindecatoare ce vine la capatul fiecarei dureri. Cei care pleaca, care evita, care fug nu au parte de progres niciodata...
CUPRINS:
Introducere
Cand MENDELEEV SA INDRAGOSTIT
IUBIRE ORGANICA VS IUBIRE ANORGANICA
ATOMII UNIVERSULUI SI ELECTRONII VIETII
Levitatia este reala
Campul electromagnetic permite transmiterea informatiei
Energia Universului
De ce oamenii isi pierd pasiunea sau devin dusmani?
Cuplul care isi satisface nevoile in afara cuplului
Cuplul care isi satisface nevoile unilateral sau automatizat
Cuplul in care nevoile partenerului sunt puse inaintea satisfacerii nevoilor personale
RELATIILE UMANE LA MICROSCOP
ETERICUL Sl METALUL PRINTRE OAMENI
Responsabilitatile barbatilor si femeilor
CELE PATRU STARI DE AGREGARE IN CUPLU
NIMIC NU SE PIERDE, TOTUL SE TRANSFORMA
"Gandeste de 2 ori, spune o data"
FORMULE EXACTE DE CALCUL A RELATIEI
CAND TOTUL CURGE CU DISCIPLINA
IABORATORUL Sl FORMELE TEHNICE ALE CUPLULUI
DIFERENTE DE POLARITATE SI MASA
PARTEA NEVAZUTA A CHIMIEI RELATIILOR: ENERGIA
Unitatea originii masculine si feminine
Relatii - Energii
ECHILIBRUL CHIMIC SUPREM
FORMULA CASTIGATOARE A VIITORULUI