Descriere - Ce inseamna Patriotismul in Statele Unite? - Libertatea Religioasa
Lupta pentru acest principiu, in intreaga tara
Cu toate acestea, lucrarea celor care au castigat aceasta grandioasa victorie nu s-a incheiat pe deplin atunci, nici macar in ceea ce priveste eforturile lor indreptate spre propria lor tara.
Dupa cum am vazut, victoria a fost obtinuta pe 16 ianuarie 1786. Cu numai o luna inainte, in decembrie 1785, acelasi Legislativ care a votat ''Legea instituirii libertatii religioase in Virginia” primise o propunere facuta Virginiei de statul Maryland, in vederea adunarii unor reprezentanti din toate statele americane, care sa analizeze si "sa reglementeze pe intreg teritoriul restrictiile privind comertul”.
Aceasta propunere a statului Maryland a creat oportunitatea de care Madison a profitat de indata, pentru a putea transpune cu succes in realitate dorinta de intemeiere a natiunii, prin elaborarea Constitutiei Statelor Unite. Iar, in urma acestor eforturi de creare a unei puteri nationale, s-a realizat in cele din urma si includerea in Constitutia Statelor Unite a aceluiasi principiu privind libertatea religioasa, principiu care fusese legiferat intr-un mod atat de triumfator si in codul de legi din Virginia.
Singura referire la religie in Constitutie, asa cum a fost ea elaborata la Conventia reprezentantilor si supusa aprobarii poporului, se gaseste in declaratia ca "in Statele Unite, nu se va cere niciodata niciun fel de testare religioasa pentru calificarea in nicio functie sau pozitie oficiala de interes public”.
Autoritatile guvernamantului la nivel national dispuneau numai de puterea delegata. De aceea, daca in Constitutie s-ar fi mentionat in vreun fel religia sau s-ar fi facut referire la acest subiect, ea nu ar fi putut fi complet scoasa de sub jurisdictia guvernului.
Aceasta unica mentiune referitoare la religie era o dovada clara si explicita ca autorii Constitutiei au intentionat sa excluda religia de sub supravegherea autoritatilor nationale.
Asa au inteles si cetatenii, atunci cand Constitutia le-a fost supusa spre aprobare. Iar asigurarea "desavarsitei libertati de constiinta a impiedicat diferentele religioase sa interfereze cu straduintele pentru o unire mai stransa" a statelor componente ale Uniunii...
CUPRINS:
Cuvant inainte
Ce inseamna patriotismul in Statele Unite?
Cel dintai principiu
Lupta pentru acest principiu in Virginia
Lupta pentru acest principiu, in intreaga tara
Ignorarea principiului fi a legii supreme
Despre aplicarea principiului
Concluzie
Nr. de pagini : 60
Anul aparitiei : 2015