In acest al doilea roman din Epopeea Stefaniana. Cavalerii Crucii, intitulat Domnii paralele, Stefan cel Mare este un personaj secundar, absent din naratiune dupa asasinarea tatalui sau, o prezenta in absenta, cum se spune; cu toate acestea, Stefan este un personaj din memoria unor boieri sau osteni care isi amintesc de fiul lui Bogdan, de 15 ani, salvat din macelul de la Reuseni, refugiindu-se la curtea lui Iancu de Hunedoara; apoi, unii ”au auzit” ca adolescentul, trecut prin cosmarul decapitarii tatalui sau la nunta de la Reuseni, ar fi plecat la Muntele Athos pentru a se calugari sau va fi fost trimis de Iancu in Apus, sa invete mestesugul armelor si arta razboiului.
Andrei Breaban, care isi urmeaza neobosit amplul sau proiect epic, face o fresca a Moldovei in anii cincizeci ai secolului al XV-lea, ce traieste inca sub amintirea stralucitei domnii a lui Alexandru cel Bun si a unei perioade scurte de relativa stabilitate si prosperitate, in anii de domnie ai lui Bogdan Voda, pana la asasinarea acestuia la Reuseni de catre fratele sau, Petru Aron (Calugarul), intr-un complot pus la cale de ”mosul” sau, Bratu, exponent al grupului de boieri care a ramas mereu factorul destabilizator al domniilor timpului. Totodata, Andrei Breaban isi conduce intriga romanului la Suceava, Bacau, Budapesta, Hunedoara, Constantinopol, Hotin si Camenita, in Prusia, Polonia si Slovacia de astazi, realizand o sinteza epica a epocii, in complexitatea ei, intr-o Europa care a pierdut Bizantul si se uita ingrijorata la ascensiunea lui Mahomed al II-lea.
Ioan Holban
