Descriere - Casa de nebuni a Atenei
Trebuia sa fie acolo inainte de sapte. La ei! Era atat de speriata de ei, i se pareau atat de infricosatori, incat nici in vis n-ar fi vrut sa-i vada. Nici nu indraznea sa-i pomeneasca cu acea porecla cunoscuta pe care le-o punea toata lumea, desi nu-i facusera niciodata vreun rau. Ii tinea la distanta, ca sa nu-i napadeasca creierul si astfel se consola cu vinovatia de a nu avea serviciu, si deci, nu o lega nimic de ei. Intrucat ei nu faceau umbra pamantului, nu existau si nu s-ar fi impiedicat de ei. Undeva deasupra strazii Thivon, una dintre arterele cu cel mai intens trafic rutier din partea de vest a Atenei, lua autobuzul 732. Era plin de oameni, inghesuiti ca sardelele, care se grabeau la munca. Cu greu a reusit sa-si faca loc si sa se agate de bara verticala de langa usa principala. Gasi drept cea mai buna solutie pentru moment, sa-si lase privirea sa-i alunece dincolo de geamul aburit al ferestrei din fata. Acolo, unde totul se rostogolea cu rapiditate, un amestec de cladiri, copaci, dar si lumini si stele, care se stingeau continuu spre cer. Se cufunda inlauntrul sau din cap pana in picioare pentru a se simti mai bine si a uita incotro merge, locul in care avea sa inceapa noua munca, pe "ei”, oamenii infioratori care o asteptau. Se agata de o stea care stralucea mai tare, de parca s-ar fi prins de trecutul sau indepartat, de vremea cand era cineva. Plangea sufletul in ea pentru putina mandrie, pentru putin mai multa demnitate, iar zicala aceea bine-cunoscuta "Munca este onoare” i se paru un nimic, o expresie mai perimata ca oricand. Pentru ca asta era si ea insasi: un mare nimic. Ajunsese la limita de jos, nivelul zero al abilitatii si intelegerii umane. Avea sa faca cea mai banala, cea mai lamentabila munca, pe care o evitase intotdeauna: femeie de serviciu! Pentru a da cu matura si mopul, pentru a curata podeaua de gunoaie, de murdaria si scuipatul altora (in special al lor), nu credea ca e nevoie de cine stie cata minte. Era suficient sa ai brate, brate puternice. Nimeni nu mai avea nevoie de inclinatiile, visele, dorintele, creierul ei. Sa fii o fiinta fara cap, doar cu corp, muschi si stomac, era mult mai bine.
(fragment)
