Descriere - Cartea aventurilor minunate povestite si desenate
In 2021, concursurile "Vreau sa fiu ilustrator la Humanitas Junior!" si "Vreau sa fiu povestitor la Humanitas Junior!" au ajuns la editia a doua, iar numarul participantilor ne-a depasit cele mai optimiste previziuni, semn ca talentul si imaginatia copiilor nu asteapta decat prilejul sa se exprime. Iar noi ne-am bucurat sa li-l oferim printr-o noua carte de povestiri semnata si ilustrata de douazeci dintre juniorii talentati care s-au inscris la cele doua concursuri.
"O fetita e luata pe sus de un balon de guma de mestecat, un baietel descopera un pitic care-i fura sosetele din dulap, un corb cauta aripi pentru un zbor fara sfarsit, iar un extraterestru apare la scoala in cautarea unui prieten nemaipomenit… O selectie a celor mai ingenioase calatorii prin mintile si sufletele copiilor de azi, care ne readuce speranta ca cititul ii poate transforma pe cei mici in creatorii unor lumi extraordinare, in care sa locuiasca deopotriva copiii si oamenii mari." - LIANA ALEXANDRU, autoarea cartilor Baiatul care nu credea in Mos Craciun si Cea mai frumoasa noapte. Cea mai frumoasa zi
"Deschideti aceasta carte si bucurati-va! Copiii deseneaza de parca ar fi cel mai important lucru de pe pamant, iar gestul de a ilustra povesti are aici o puritate neintinata de reguli sau de asteptari. Desenele acestea sunt descoperirea in fiecare moment a vietii, sunt uimirea absoluta si inflacararea copilariei regasite in fiecare detaliu." - ANA ALFIANU, autoarea cartilor Val si Cetatea Sufletelor si Tue, uriasul de gheata
"A fost o pura bucurie sa ma delectez cu aceste crampeie de copilarie asternute pe hartie cu sinceritate si imaginatie." - OLGA GUDYNN, autoarea cartii Aventurile ramei Oli