Traducere din limba franceza de Micaela Ghitescu
Editie ingrijita, cronologie si note de Marina Vazaca
Carnetele lui Albert Camus, cu notatii si insemnari aparent dezordonate, dar facute cu consecventa incepand de la 22 de ani si pana aproape de sfarsitul vietii, ofera o imagine cat se poate de vie, in niciun fel trucata, a evolutiei sale sufletesti si intelectuale, a demersului sau creator si, in acelasi timp, o cheie a secretului tariei sale de caracter, in ciuda fragilitatii fizice. Din perspectiva timpului, aceste notatii se dovedesc a fi tot atatea jaloane asternute pe drumul pe care s-a inscris Albert Camus atunci cand, "exilat din frumusetea fireasca” de o istorie vrajmasa, a inteles ca poetul trebuie sa devina in primul rand poet in actiune. Si, judecand dupa ceea ce considera el demn de retinut in scris, se pare ca misiunea i-a devenit mai lesne de indeplinit, pentru ca lui nimic din ceea ce este omenesc nu-i era strain. (Marina Vazaca)
"Sa sporesti fericirea unei vieti de om inseamna sa extinzi tragicul marturiei lui. Opera de arta (daca este o marturie) cu?adevarat tragica trebuie sa fie cea a unui om fericit. Pentru ca acea opera de arta va fi in intregime izvorata din moarte.” (Albert Camus)
"Problema este sa dobandesti maiestria de a trai (de a fi trait, mai degraba) care sa depaseasca maiestria de a scrie. Iar la sfarsit, marele artist este mai inainte de orice un mare traitor (intelegandu?se ca a trai, aici, inseamna si a gandi despre viata – inseamna chiar acest raport subtil dintre experienta si constientizarea ei).” (Albert Camus)