Descriere - Cafeneaua Nevermore
Poezia lui Arcadie Suceveanu este greu de fixat intr-o formula definitorie absoluta, deoarece scriitorul a incercat pe rand mai multe registre poetice - de la un lirism catifelat la un lirism aproape dur. In felul acesta, poezia lui este una policroma, cu multiple deschideri spre paradigmele epocii. Poetul poate fi "legalizat” in istoria literaturii si ca ultim sonetist al mileniului, un adevarat menestrel ce re-inventa cu paciente de giuvaiergiu sonurile neoclasice, usor manieriste, ale unei specii s-ar parea defuncte, si ca artist al cadentelor pletorice, magnific ritmate si rimate, in care rasuna alamurile estradei, si ca poet al cetatii, dar si ca autor perfect sincronizat cu textualismul postmodern. Orice forma ar lua, versul lui Arcadie Suceveanu divulga prin esenta sa un "viciu” vechi si frumos in ceea ce are poezia mai subjugator – jocul armonic.
Volumul de fata, fiind o selectie din cele mai frumoase poeme din volumele "Tarmul de echilibru” (1982), "Mesaje la sfarsit de mileniu” (1987), "Arhivele Golgotei” (1990), "Eterna Danemarca” (1995), "Marul Indragostit de vierme”, "Cavalerul Inzadar” (2001) si "Zaruri pictate” (2003), prezinta in toata dimensiunea lor aceste ipostaze si calitati ale poetului.
Format: 19,5 X 13
Numar pagini: 132