Descriere - Batalia Odessei 8 august - 16 octombrie 1941, in memorii si documente
DE CE A FOST ANGAJATA ARMATA ROMANA IN BATALIA PENTRU
CUCERIREA ODESSEI ?
Cercetand cu atentie cauza angajarii Armatei 4 Romana la est de Nistru in batalia pentru Odessa am ajuns la concluzia ca trebuie sa ne oprim cu atentie si sa analizam continutul scrisorii trimisa de A. Hitler lui Ion Antonescu la 27 iulie 1941 prin care ii multumeste pentru hotararea de a duce razboiul alaturi de Germania...
"... va felicit astazi din toata inima pentru acele mari succese, este pentru mine personal o mare bucurie tot atat de mare ca si satisfactiune de inteles. Recastigarea Basarabiei este recompensa cea mai fireasca pentru sfortarile dv. si ale vitezelor dv. trupe.
Din parte-mi va multumesc pentru conducerea dv. plina de energie, precum si pentru infaptuirile excelente ale trupelor dv. Aceste infaptuiri si vointa generala pentru o colaborare dezinteresata intre unitatile germane si romane mi-au fost descrise si confirmate de catre comandanti in cuvinte de inalta pretuire.
As aprecia acum cu deosebita recunostinta daca dv, domnule general Antonescu, indata ce, sub presiunea grupului de Armate Sud, dinspre Nord-Est, rezistenta pe Nistru va fi dislocata si mai departe inspre Sud, ati inainta cu trupele dv. in spatiul de la Sud-Vest de Bug si, prin aceasta, ati lua asupra dv. si siguranta acestui teritoriu. In acest scop, pun sub ordinele dv. Corpul L IV armata si diviziile 50, 72 si 73 conduse de generalul Hansen, in timp ce armata XI impreuna cu Corpul IV armata roman, care-i este afectat in aripa dreapta, va inainta sub ordinele Grupului de armate Sud la rasarit de Bug spre partea de jos a Niprului.
Dati-mi voie, domnule general Antonescu, sa adaug numai cateva cuvinte asupra cursului operatiilor generale. Sunt deosebit de multumit de rezultatele de pana acum. In general, aceste rezultate reprezinta maximum capacitatii de mars a infanteriei, luand in considerare drumurile adeseori, cu adevarat ingrozitoare. Avem multe unitati care in cinci saptamani au facut in linie dreapta 700 km, adica peste 1000 km de mars. Eu am contat asupra faptului ca rusii se vor bate in apropiere de frontiera. Am fost de la inceput de parere ca afirmatiunea relativa la o retragere efectuata din vreme indaratul marilor fluvii rusesti sau chiar peste muntii Urali exprima doar dorintele utopice ale englezilor. Rusii sau isi vor apara teritoriul dinaintea centrelor lor industriale, sau isi vor pierde in orice chip teritoriul de dincolo de aceste centre...
Dati-mi voie deci domnule general Antonescu sa va multumesc inca o data pentru ajutorul pe care ni-l dau in acest razboi, Domnia-Voastra personal, cat si bravii Domniei Voastre soldati si ingaduiti-mi sa Va felicit pe dv. si poporul dv. in mod deosebit si din toata inima pentru recastigarea unor provincii a caror pierdere, in imprejurarile din anul 1940, erau inevitabile si care, mai cu seama in acel moment nu putea fi impiedicata prin masuri militare.”
Adolf Hitler
(Antonescu, Hitler, Corespondenta si intalniri inedite, 1940-1944, Ed. Cozia, Bucuresti, 1991, pp. 115-117)
Trebuie observat ca in scrisoarea de mai sus, in termeni de politete iesita din comun, Hitler il lauda atat pe Antonescu cat si pe bravii sai ostasi, felicitandu-l pentru dezrobirea teritoriilor pierdute in anul 1940. Aceste felicitari si laude la "scena deschisa” au provocat generalului Antonescu atat mandria patriotica cat si orgoliul sau, pregatindu-i noi solicitari. Trebuie remarcat ca patriotismul si mandria de a-si servi tara ca si orgoliul sau sunt doua laturi de comportament ale lui Ion Antonescu ce nu pot fi puse la indoiala.
In scrisoarea de raspuns a lui Antonescu, trimisa lui Adolf Hitler la 31 iulie, prin care-i multumeste pentru aprecierile si gandurile de pretuire a ostasului roman, ii comunica acestuia ca va merge pana la capat in campania pornita in rasarit.
"Vom intelege ca Adolf Hitler a obtinut ce dorise de la orgoliosul si patriotul Antonescu. In esenta, Antonescu, dupa multumirile protocolare, isi exprima deosebita satisfactie ca Hitler isi schimbase in sfarsit parerea exprimata despre armata romana din anul 1940, cand declarase ca "armata romana nu poate fi considerata armata”. Iata cum se exprima Ion Antonescu: "A fost pentru mine, Excelenta, o mare satisfactie sa pot dovedi prin fapta soldatului roman ca neamul romanesc este o natiune pe care se poate rezema. Iar soldatul care sunt, am fost totdeauna sigur pe puterile ostasesti ale romanilor. Desigur, neamul acesta ar fi putut sa dea si mai mult; iar organizarea sa militara si, in special cea tehnica si de armament, sa fie mult mai intarita. Regimul de descompunere morala care a stapanit zece ani de-a randul, sub fosta domnie, lipsa de constiinta a unora in conducerea destinelor armatei, n-au putut sa fie sterse de stradania mea si de munca ofiterilor romani atat de repede... [...] Asa cum am rugat pe domnul ministru von Killinger sa va comunice... va confirm si acum ca voi merge pana la capat in actiunea ce am pornit in rasarit impotriva marelui dusman al civilizatiei Europei si al tarii mele: bolsevismul rus. De aceea nu pun niciun fel de conditii si nu discut nimic (sic!) despre aceasta cooperare militara prevazuta in scrisoarea Excelentei Voastre si voi asigura conditiile in regiunea indicata.
Voi indeplini aceasta actiune din convingerea adanca ca slujesc nu numai neamului romanesc si populatiile romanesti de peste Nistru, dar si comandamentul civilizatiei si nevoia de a lupta constient la intemeierea noii sorti a Europei.
Cred ca numai prin sfortari si prin unitatea Europei se poate zidi pentru secole destinul ei, asa cum Excelenta Voastra are convingerea. Iar eu am deplina incredere in justetea pe care Führerul Cancelar Adolf Hitler o va face poporului roman si drepturilor sale statornice si seculare, misiunii sale la Carpati, la Dunare si la Marea Neagra ...” (Antonescu, Hitler, Corespondenta si intalniri inedite, 1940-1944, Ed. Cozia, Bucuresti, 1991, pp. 117-118)
Din continutul acestei scrisori rezulta ca Ion Antonescu era profund increzator in victoria Germaniei si nu dorea sa piarda ocazia ca, de pe urma acestei victorii Romania sa-si intre in drepturile sale si sa-si consolideze pentru totdeauna aceste drepturi. Odata exprimata aceasta convingere, Antonescu s-a pus cu totul in slujba sprijinirii Germaniei. Ce a urmat: Intalnirea de la Vinnita (Bredicev) din Ucraina unde au participat: Ion Antonescu si Alex. Ioanitiu, Adolf Hitler, maresalii Wilhelm Keitel si Ger von Rundstedt, generalii Eugen von Schöbert si Arthur Hauffe, tinuta la data de 8 august 1941. La aceasta Armata 4 romana a primit misiunea sa treaca la ofensiva pentru cucerirea orasului-port Odessa, pentru a asigura flancul drept al Grupului de armate "Sud”, misiune destul de dificila, mai intai pentru ca ritmul ofensivei acestui Grup de armate era foarte inalt si in al doilea rand, data fiind slaba inzestrare si dotare tehnica a armatei romane (artileria si serviciile erau tractate cu animale (cai si chiar boi). La aceasta slaba inzestrare s-a adaugat si greseala destul de grava de a incerca sa cucereasca Odessa, un obiectiv ce s-a dovedit a fi temeinic fortificat (cu trei linii de aparare), folosind atacul din miscare, cand, data fiind existenta fortificatiilor, obiectivul Odessa trebuia asediat.
Esecurile s-au repetat timp indelungat (8 august-16 octombrie 1941), iar ajutorul din partea armatei germane a fost solicitat prea tarziu. In cele din urma trupele sovietice, pentru a nu recunoaste infrangerea in batalia Odessei, au parasit orasul pe mare ( Revista Historia, octombrie 2011, pp. 34-35).
Totusi, armata romana a obtinut Odessa – o mare victorie. Batalia Odessei este singura operatie conceputa si condusa independent de comandamentul roman in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Batalia Odessei este una dintre cele mai mari batalii de asediu din secolul XX. Ea a constituit o victorie rasunatoare, avand cel putin trei scopuri: 1) sa dovedeasca loialitate fata de aliatul german; 2) sa scoata de sub loviturile aviatiei sovietice, care decola de pe aerodromurile de la Odessa si Crimeea, obiectivele importante de pe teritoriul Romaniei; si 3) sa dovedeasca Marii Britanii si SUA (coalitie recent formata) ca armata romana si-a indeplinit obiectivele in rasarit si acest fapt a fost marcat prin aducerea in tara a majoritatii trupelor romane care au trecut victorioase pe sub Arcul de Triumf din Bucuresti la 8 noiembrie 1941.
Cu toate defectiunile ei, batalia de la Odessa este cea mai stralucita victorie romaneasca in cel de-al Doilea Razboi Mondial, asupra unui obiectiv puternic fortificat si aparat cu indarjire de catre forte terestre, navale si aeriene. Ea va straluci ca un meteor pe firmamentul luptei romanilor pentru onoare si demnitate, pentru a sterge rusinea retragerii fara lupte in conditiile grele ale anului 1940, cand frontiera Romaniei era amenintata din trei parti: est, nord-vest si sud.
Si din acest punct de vedere, ca si din altele, batalia de la Odessa trebuie cunoscuta de catre toti romanii prezenti si de catre cei ce vor veni dupa noi, adica de catre generatiile viitoare. Asadar adresam aceasta carte tuturor generatiilor spre aducerea aminte a eroilor romani cazuti la Odessa pentru onoare si demnitate nationala romaneasca.
La 22 iunie 1941 a inceput razboiul. Aceasta insemna pentru romani, dupa de suferisera umilintele din 28 iunie si 31 august 1940, o mare speranta, o mare nadejde ca Romania va fi iarasi cum a fost, ca dupa primul razboi mondial, intreaga, pana la Nistru, pana la Tisa, pana la Durostor si Caliacra. Niciun gand de cucerire.
Ostasii tarii, de la soldat la general, au trecut sa execute ordinul semnat de Ion Antonescu: "Ostasi, va ordon: Treceti Prutul!”
Cu totii au inteles ca acesta este ordinul tarii care le cere sa intregeasca glia strabuna lasata noua mostenire pentru toate generatiile.
Ostasii, ascultand ordinul tarii, au plecat de acasa cu zambetul pe buze, cu inima stransa de durere. Ei au inteles ca a sunat ceasul cand sunt chemati sa-si lase familiile si sa plece la lupta pentru refacerea hotarului spre rasarit, acolo unde dusmanul ne umilise, pe noi, romanii, un popor de oameni pasnici. Cu ochii plini de lacrimi si cu privirea catre copilasii ramasi acasa au plecat la lupta hotarati sa-si faca datoria sfanta catre tara.
Tu! Ostas credincios si viteaz! Tu nu ai pus intrebari. Ai ascultat in tacere ordinele Maicii tale, Romania, si te-ai dus la lupta!
Stiai ca tara asteapta de la tine lupta si jertfa, ca trebuie sa te comporti in lupta asa cum s-au comportat strabunicii tai la Grivita, Plevna, Smardan, pentru a aduce independenta Romaniei, prin inlaturarea stapanirii otomane, care a durat 460 de ani (1417 – 1877) si parintii tai in anii 1916 – 1919, pentru a intregi Romania in hotarele Daciei din antichitate.
Recomand sa se citeasca cu atentie Evolutii interne si actiuni de politica externa (p. 21), Proclamatia catre tara a conducatorului statului roman, maresalul Ion Antonescu – 22 iunie 1941 (41)
An aparitie: 2013
Pagini: 242
