Descriere - Arta si tehnica interpretarii in analiza jungiana
Acest volum este o premiera in literatura din domeniul psihologiei analitice. Pana in prezent, procesul interpretarii a fost tratat doar pe scurt in literatura clasica jungiana. Interpretarea este un instrument esential de transformare in terapia analitica. Elementele relationale, momentele de intalnire, descoperirea semnificatiei, procesele simbolice si interpretarea contribuie in mod semnificativ la transformare si la procesul de dezvoltare individuala.
Arta si tehnica interpretarii in analiza jungiana ofera o explorare detaliata a procesului, incluzand:
• istoria tehnicii analitice si integrarea dintre arta si tehnica interpretarii;
• rolul limbajului in terapia analitica;
• poetica si metafora interpretarii;
• relatia dintre interpretare si atitudinea analitica;
• pasii necesari pentru crearea unor interpretari clare, semnificative si transformatoare;
• focalizarea pe procesul de individuare;
• explorarea relatiei analist-pacient;
• exemple clinice si exercitii pentru cititor, menite sa aprofundeze experienta sa de invatare;
• influenta perspectivei jungiene asupra procesului interpretativ;
• utilizarea reveriei analitice si a confruntarii in cadrul procesului analitic etc.
Pe langa expunerea aspectelor istorice, tehnice si teoretice ale interpretarii, aceasta carte pune accent si pe elementele artistice si creative ale procesului interpretativ care sunt, adesea, trecute cu vederea. In cele din urma, manifestarea unei atitudini fluide in cadrul procesului interpretativ este esentiala pentru a accesa profunzimea si complexitatea psihicului. Arta si tehnica interpretarii in analiza jungiana va fi de mare interes pentru psihanalistii si psihoterapeutii din toate orientarile teoretice si va constitui o lectura indispensabila pentru studentii care se pregatesc in domeniul psihologiei analitice.
*
"Am speranta ca acest volum va risipi vechile stereotipuri care portretizeaza interpretarea ca fiind distanta, arida, mecanica si excesiv de intelectualizata, si ca va ajuta sa inchida prapastia care persista intre comunitatile jungiana si psihanalitica. Cu alte cuvinte, intentia mea este de a propune o perspectiva asupra interpretarii, alta decat cea uzuala. Pana la urma, scopul meu este de a oferi terapeutilor mai putin experimentati si studentilor in formare o privire in profunzime asupra artei si tehnicii interpretarii analitice, precum si de a furniza practicienilor mult mai experimentati posibilitatea de a-si re-evalua relatia pe care o au cu tehnica analitica si de a-si aprofunda capacitatea de a utiliza interpretarea ca instrument pentru facilitarea transformarii.”
Mark Winborn
"Lucrarea, usor de parcurs, a lui Mark Winborn acopera un gol esential in literatura jungiana privind practica analitica. Perspectiva sa asupra rolului interpretarii in cadrul analizei jungiene este atat ampla, cat si atenta la subtilitatile delicate ale dialogului din cadrul procesului terapeutic. Autorul trateaza subiectul cu meticulozitate si adauga reflectii originale bazate pe vasta sa experienta clinica. Aceasta lucrare se prefigureaza a deveni unul dintre textele fundamentale pentru formarea psihanalistilor jungieni din zilele noastre.”
Murray Stein, Ph.D., autor al volumelor Jungian Psychoanalysis, Harta sufletului. Mostenirea lui Jung si Transformation,
fost Presedinte al International Association for Analytical Psychology (IAAP)
"Aceasta examinare detaliata asupra principalelor perspective jungiene si freudiene cu privire la rolul interpretarii in procesul terapeutic le ofera cititorilor din diverse scoli analitice si niveluri de experienta o explicatie cuprinzatoare a rolului transformator al interpretarii in terapia analitica. Winborn isi indeplineste pe deplin scopul de a ?imbina intelegerea profunda a arhetipului, simbolului si metaforei din traditia jungiana cu competenta in tehnica psihanalitica… realizand astfel o fuziune terapeutica remarcabila?”.
Howard B. Levine, Profesor la Psychoanalytic Institute of New England East
si la Massachusetts Institute for Psychoanalysis, autor si editor a numeroase lucrari psihanalitice
"Mark Winborn merita sa fie felicitat pentru performanta de a explora si de a reconsidera rolul interpretarii in analiza jungiana, acoperind astfel o lacuna regretabila in acest domeniu. Lucrarea de fata nu este una arida, ci una generoasa, plina de viata, robusta si extrem de practica, una care ne duce in inima improvizatiei momentului interpretativ. Este un volum cuprinzator si, pe langa faptul ca este detaliat si bine documentat, analizeaza critic fundamentele practicii analitice. Va deveni o resursa indispensabila pentru multi ani de-acum inainte.”
Marcus West, Editor-Sef (UK) al Journal of Analytical
Psychology, autor al volumului Into the Darkest Places
"Aceasta lucrare este o contributie de referinta pentru psihologia analitica, fiind prima carte dedicata integral tehnicii (artei si mestesugului) interpretarii. Mark Winborn a reusit cu maiestrie sa integreze gandirea psihanalitica cu abordarea jungiana, creand astfel o opera detaliata, captivanta si profund ancorata in practica clinica. Aceasta carte va fi indispensabila pentru cursantii jungieni din intreaga lume, oferind totodata clarificari si o reimprospatare valoroase chiar si celor mai experimentati clinicieni.”
Warren Colman, fost Redactor-Sef (UK) al Journal of
Analytical Psychology, autor al volumului Act and Image