Descriere - Arta si destin
Oricat de slab, omul este dator sa reziste. Oricat tea€‘ai duce la fund si crezi ca ai ajuns la capatul rezistentei, ca esti pierdut, distrus, predat mortii, te agati intotdeauna de un gand, de o nadejde, de un fir de par ce te leaga de transcendent si te salti deasupra.
O biografie poate motiva o existenta. Arta, cu siguranta, un destin. In anii tineri alegerea Caii, in cazul lui Alecu Ivan Ghilia, a tinut mai cu seama de revelatie… Revelatia a fost singura in masura saa€‘i permita ca prin ochiul interior sa poata intra in labirintul Sinelui. Revelatia are dimensiunea sacrului, optiunea doar pe aceea a mundanului. Artistul lea€‘a cunoscut pe amandoua, in proportii diferite, impletite potrivit unei dialectici a firii si unui adagiu semnificativ: credo, vides. Cine are acces la credinta va putea vedea cu adevarat. Ceva mai tarziu isi va aminti sfatul Maestrului Corneliu Baba: "ce vede ochiul, nu trebuie sa uite mana…”
Pictorul Ghilia nu are vocatia enorma a unui mistic, ci se asaza in orizontul intelectual al celui care are mai multe intrebari decat raspunsuri… A aflat de timpuriu ca Dumnezeu locuieste in fiecare opera frumoasa si, de aceea, dupa indelungate stari de peisaj unde a zarit uneori chipul Creatorului, a scrutat si propriul sau chip.
In buna traditie iconografica bizantina… Alecu Ivan Ghilia face din cele cateva autoportrete povestea unei existente… Intamplarea divina de a fi il obliga la reflectie si se gandeste pe sine cu emotia si curiozitatea intalnirii unui necunoscut. Chipul sugereaza sfintenia ca Mantuire, iar expresia, bucuria de a privi lumea in ochi.
