Descriere - Ars Alchimica
Sapte tratate in care se vorbeste despre Natura, Stiinta si Arta Spagirica
Ars Alchimica cuprinde 7 tratate de alchimie scrise de Paracelsus in diferite perioade. (Vezi mai jos cuprinsul cartii). Scrierile lui Paracelsus se disting mai ales prin maniera concisa si totodata cuprinzatoare in care sunt expuse ideile. Din acest punct de vedere, ele pot fi comparate cu lucrarile lui Tales, Heraclit, Pitagora, Anaxagora si Hipocrat. Dupa cum spune un discipol al sau:
"In tratatele lui Paracelsus nu exista nicio neclaritate si daca vom urma caile pe care ni le-a aratat, avansand in acelasi timp in domeniul stiintei fizice, vom descoperi cele mai insemnate comori ingropate in locurile pe care ni le-a indicat cu ajutorul baghetei sale magice".
Cu toate ca este posibil sa-l privim pe Paracelsus in lumina oricarei perspective, singura cale de a intelege corect omul si stradania sa este aceea de a evita tendinta de a ignora caracterul mistic in favoarea celui rational, pe scurt, de a accepta dualitatea naturii sale. El a scris foarte mult despre tainele Cabalei si secretele alchimiei si magiei naturale. Pe de alta parte, a fost un sustinator fidel al cercetarii experimentale, criticandu-i vehement si constant pe cei ce refuzau sa scruteze problemele la originile lor si care acceptau cu ochii inchisi autoritatea celor din vechime:
"Am inceput sa-mi desavarsesc arta imaginandu-mi ca nu exista niciun profesor in toata lumea capabil sa ma invete, si ca a trebuit sa capat eu insumi cunostintele in acest scop. Singura carte pe care am studiat-o a fost cartea Naturii scrisa de degetul lui Dumnezeu".
Cercetarile intreprinse de Paracelsus in vederea obtinerii Pietrei Filosofale au sadit in el credinta ca omul reprezinta adevarata Chintesenta. El spune:
"Dupa ce Dumnezeu a creat toate elementele, stelele si orice alt lucru si le-a stabilit locul lor dupa voia Sa, El a trecut, in cele din urma, la crearea omului. A extras esenta din cele patru elemente intr-o singura substanta. A extras, de asemenea, esenta intelepciunii, a artei si a ratiunii din astre, iar aceasta dubla esenta a comprimat-o intr-o unica substanta".
Din aceasta substanta a fost facut omul, cea mai inalta dintre creatiile lui Dumnezeu. Se poate distinge in aceasta viziune o importanta idee a Renasterii: bunatatea esentiala si natura perfectibila a Omului.
C.G. Jung, referindu-se la Paracelsus, scria:
"Paracelsus este un creuzet alchimic, in care fiintele umane, zeii si demonii acelei epoci uimitoare - prima jumatate a secolului al XVI-lea - si-au varsat esentele lor specifice".
Cuprins
Cuvant inainte 9
Catehism alchimic
Scurta introducere in Arta Spagirica 37
Comoara comorilor pentru alchimisti
Unde este descris procedeul prin care poate fi obtinuta Tinctura Universala 71
Tinctura Filosofilor
Carte scrisa impotriva acelor sofisti nascuti de la potop incoace, in epoca domnului nostru Isus Christos, fiul lui Dumnezeu 83
Cerul Filosofilor
Despre stiinta si natura alchimiei si ce opinii s-ar desprinde din ea conform celor Sapte Reguli sau Canoane Fundamentale ale celor sapte metale cunoscute 103
Arhidoxiile Magiei
Despre Mercurul Filosofilor si Tincturile preparate din Soare si Luna 135
Aurora Filosofilor
Pe care [Theophrastus Paracelsus] o numeste monarhia lui 163
Revelatia lui Hermes
Interpretata de Theophrastus Paracelsus cu referire la Secretul Suprem al lumii 211
Anexe
Terminologia folosita de Paracelsus 227
Bibliografie selectiva 243
Breviarul operatiilor alchimice 247