Descriere - Apelul penal
Nota redactiei: Lucrarea intitulata Apelul penal reproduce textul (nemodificat al) tezei de doctorat care a fost elaborata de doamna Carmen Silvia Paraschiv sub coordonarea domnului Profesor dr. Ion Neagu si sustinuta in anul 1999 la Facultatea de Drept a Universitatii din Bucuresti.
Publicarea in anul 2019 a unei carti scrise in perioada de activitate a Codului de procedura penala din 1968 se face in indeplinirea criteriului C1 ,,Performanta de fond" prevazut in Ordinul ministrului educatiei nationale si cercetarii stiintifice nr. 6129/2016 - teza de doctorat publicata la o editura din tara cu prestigiu recunoscut in domeniul stiintelor juridice.
Avand in vedere cerinta dublului grad de jurisdictie in materie penala inscrisa in instrumentele de protectie a drepturilor omului, autoarea prezinta una dintre cele mai importante institutii din dreptul procesual penal - apelul penal -, cale de atac ordinara cu veche traditie in peisajul juridic romanesc.
Urmand structura Codului de procedura penala din 1968, sunt analizate pe rand: hotararile supuse apelului; titularii dreptului de apel; termenul de declarare a apelului, repunerea in termen si apelul peste termen; declararea apelului, renuntarea la apel si retragerea apelului; efectele apelului; judecarea si solutionarea apelului, rejudecarea cauzei dupa desfiintarea hotararii.
Comentariile teoretice sunt insotite de numeroase trimiteri la solutii din practica instantelor, iar acolo unde prevederile legale au starnit controverse, sunt prezentate atat opiniile deja exprimate in literatura de specialitate, cat si argumentele proprii ale autoarei in sustinerea unui punct de vedere sau a altuia.
Cartea Apelul penal poate contribui la cunoasterea evolutiei acestei institutii de drept procesual penal in sistemul de drept roman, a problemelor ivite in teorie si in practica, putandu-se aprecia atat masura in care anumite elemente au putut fi pastrate si in actuala reglementare, precum si necesitatea ca altele sa fie schimbate si adaptate.
ISBN: 9786062712754
Nr pagini: 272
Format: 145x205 mm
Anul aparitiei: apr. 2019