Descriere - Antropogeografie - O abordare diacronica. Editia a II-a
Geografia umana (sau cu un termen mai potrivit – antropogeografia) studiaza - in context spatial – grupurile umane cu activitatile si structurile acestora (economice, sociale, culturale si politice) evidentiind in acelasi timp si modalitatile in care oamenii interactioneaza cu mediul natural.
Patternul grupurilor umane (modul de distribuire/raspandire al acestora) abordat in mod clasic de geografia populatiei si asezarilor poate fi mai bine si mai corect inteles acordand atentie:
- modului in care oamenii isi asigura cele necesare traiului si vietii in general (domeniu al geografiei economice);
- valorilor culturale si sociale, organizarii grupurilor (domeniu al geografiei culturale si al geografiei sociale)
- concentrarilor in orase si arii metropolitane (domeniu /obiect al geografiei urbane);
- organizarii lor politice de la nivelul celor mai mici asezari la marile imperii si formatiuni politice suprastatale ( obiect al geografiei politice);
- starii de sanatate, bolilor ce afecteaza grupurile umane (geografia medicala);
- evolutiei distributiei spatiale (a pattern-ului) (domeniu al geografiei istorice).