"Ii placeau supele, drese cu cascaval taiat marunt, primit de la Brasov, de la Popazu, cate-o roata intreaga, alaturea de o ladita cu cincizeci de sticle de borviz. Si va dau cuvantul ca nu l-am vazut bandu-si ocaua zilnica altfel decat asa, injumatatita cu apa, spriter, cum se zice acum. Isi turna la friptura, pe care-o voia bine rumenita, si nu o data s-a amestecat printre slugi, la bucatarie, dandu-le la o parte daca i se parea ca au intors-o prea repede sau nu i-au zdrobit de-ajuns de mult piper deasupra. Il intindea cu degetele in lungul carnii fara sa se uite macar, caci stia si singur unde-i mai fraged muschiul de berbec si unde-i trebuie-ntetit gustul, picura ulei spalat cu vin alb si-l apuca iarasi in palme, domolindu-l. Nu incetam sa ma minunez de indemanarea lui si cred ca-i placea si lui sa fie vazut asa, in toiul trebii, caci incepea sa ingane un fel de cantec de leagan, ceva de demult si de altundeva, niciodata nu mi-am dat seama, si din cand in cand tragea cu ochiul spre mine si-mi zicea ?pe-aici nu se prea stie socoteala imbucaturii sanatoase, mai mult stevie pe gratar?, iar eu, nedus in lume, ma amuzam, caci mi se parea ca-i numai o vorba dintr-ale domnului Pann.”
Anton Pann s-a nascut la Sliven, in Bulgaria, in ultimul deceniu al secolului al XVIII-lea. Anul ramane incert, dar mai multe probe conduc spre un destul de plauzibil 1796. Dupa moartea tatalui, caldarar, familia pleaca la Chisinau. Dupa 1812, il vom regasi la Bucuresti, unde mama, Tomaida, hotaraste sa se refugieze inca o data din calea razboiului. Aici isi va incepe Anton Pann cariera muzicala, ca psalt in strana mai multor biserici si mai apoi ca profesor de cantari religioase, cu importante contributii, unele semnificative si azi. Abia spre 1830, la Brasov, sub influenta catorva intelectuali ardeleni, isi va descoperi cealalta vocatie, literara: un conglomerat, de fapt, din care nu lipsesc nici adaptarile, nici traducerile, nici compilatiile, nici imprumuturile, dar nici originalitatea. Va tipari, asadar, masiv, fara alegere, deopotriva carti liturgice si compozitii laice, ale lui si ale altora. Asa se face ca un mare numar de proverbe, de povestioare intelepte si de cantece de lume ni s-au transmis prin mijlocirea lui, iar titluri ca Spitalul amorului ori Povestea vorbii au devenit ele insele folclor. Ce nu i se poate nega e uriasul talent de "curatoriere”: a stiut mai bine ca oricine in epoca sa ia ce-i de luat si sa dea mai departe. Cu toate controversele, melodia imnului actual al Romaniei ii apartine. Amestecata ii e si viata sentimentala, cu trei mariaje dintre care cel de-al doilea intrat in legenda: rapeste o tanara calugarita de la o manastire din Valcea si fuge cu ea peste munti. Caz complicat. Moare la 2 noiembrie 1854, in Bucuresti, in cartierul Lucaci.
