Alte povestiri - Tudor, Octavian

In aceasta perspectiva critica, care ar fi substanta lui Tudor Octavian? Poate fi ea intrezarita numai dupa lectura catorva zeci de povestiri! Cred ca este evidenta ipostaza de povestitor ironic intr-o lume autista. Un autor care-si decupeaza viata in mici petece amuzante, in forme de reflectie si, mai ales, un important fiziolog modern in continuarea fiziologiilor franceze luministe ori a celor facute de Costache Negruzzi – vezi de pilda "Fiziologia provintialului".

Acum nici despre marele povestitor A. P. Cehov nu m-as putea pronunta ca are numai capodopere printre povestirile sale, deci cu atat mai putin nu voi putea spune asa ceva despre inca ignoratul Tudor Octavian. Care ar fi insa in opinia mea acele povestiri antologice, povestiri cu o tranzitie neasteptata si cu o cheie finala imprevizibila: "In Bulgaria e altfel", "Garsoniera de langa ghena de gunoi", "Exercitiu pentru memorie", "Fericirea de a nu fi niciodata nefericit".

Partial din zecile de povestiri, as putea cita mult mai multe. Dar, mai degraba, la final iata trei dintre nazdravaniile propuse de Tudor Octavian. O singura mentiune mai am. Autorul si-a luat ca prototip, personajul nastrusnic Vasile B., echivalentul unui Mache din schitele carageliene.

In povestirea "La celalalt capat al soartei" constata ca pentru fiecare talent exista un nefericit la antipod. Ca opinia publica este atrasa numai de personajele cu un sir nesfarsit de succese, dar ignora pe cei care acumuleaza intr-un mod spectaculos insuucese. Si ne ofera pilda unui om care lua bataie de mic si a ajuns sa fie pleznit cu timpul numai de personalitati. Colectiona vanatai ori injurii de la oameni celebri.

In povestirea "Saracia" arata cateva dintre detaliile acestui rau social. Exista totdeauna oameni mai saraci decat noi. Oamenii saraci sunt oameni modesti care de obicei cauta sa nu se situeze pe ultimul loc la saraci. Din pacate, saracia genereaza si complexul unui bine nemeritat. "De aceea saracii care se imbogatesc sunt atat de lacomi si de zgarciti. Stiu ca numai saracia e lunga. Ca bogatia nu dureaza, ca oricat ai aduna si poseda, saracia e inca pe urmele tale".

In povestirea "Ce mai ramane, dupa ce s-a scos tot", este realizata o analogie intre o intimplare din tineretea naratorului cand, din plictis, scotea dintr-un radio de transmisionisti in fiecare zi cate o piesa si totusi radio-ul continua sa mearga si poezie, care pare sa supravietuiasca, desi i s-a scos cam tot. Rima, ritmul, coordonatele logice. Poate ca nu e departe vremea cand arta nu va mai avea nevoie de public, conchide povestitorul intr-o fraza maiastra de final: "poezia si muzica vor fi difuzate numai prin statii radio din care s-au scos toate piesele".

Daca aceste trei povestiri finale, ori consideratiile de mai sus v-au atras atentia si va vor face candva sa-l cititi pe Tudor Octavian, ori, cine stie, poate ajunsi in situatia de a decide cine sa intre in manuale, il veti numi si pe acest autor, in acest caz articolul meu si-a facut datoria si mi-a dovedit autoritatea. Altfel, urmeaza… libertatea tacerii!