Descriere - Alexandria si Antiohia. Doua scoli teologice in crestinismul antic
Conform revelatiei biblice, Cuvantul intrupat trebuie marturisit, deopotriva, drept Dumnezeu adevarat: "La inceput era Cuvantul, si Cuvantul era la Dumnezeu, si Cuvantul era Dumnezeu” (In 1,1), si om adevarat, "Si Cuvantul s-a facut trup si a locuit intre noi” (In 1,14), prin intrupare asumand un trup real dintr-o femeie, care si-a pastrat fecioria si dupa nastere: "lata, fecioara va zamisli si va naste un fiu si-i vor pune numele Emanuel, care, tradus, inseamna, Dumnezeu-cu-noi” (Mt 1,23; Is 7,14). Inca din perioada apostolica si postapostolica, marturisirea de credinta in Isus Christos, Dumnezeu adevarat si Om adevarat, a cunoscut doua extreme: docetistii, care sustineau cu tarie divinitatea Cuvantului, in detrimentul umanitatii lui, si adoptianistii, care sustineau cu tot dinadinsul umanitatea Fiului lui Dumnezeu, in detrimentul dumnezeirii lui. Aceste doua extreme cristologice le intalnim la cele doua scoli teologice din crestinismul antic: la cea din Alexandria accentul este pus, cu precadere, pe divinitatea Cuvantului intrupat, cu riscul de a merge pana la neglijarea umanitatii lui reale, iar la cea din Antiohia accentul este pus cu precadere pe exaltarea umanitatii Fiului, cu riscul de a nesocoti dumnezeirea lui.
Aceste doua pozitii doctrinare au dat nastere la doua modele de gandire in teologia primelor veacuri: cristologia de sus, sau descendenta si cristologia de jos, sau ascendenta. Ambele pozitii sunt orthodoxe in masura in care este pastrat un echilibru intre afirmarea, deopotriva, a divinitatii si a umanitatii Fiului lui Dumnezeu.
