Descriere - Al doilea razboi mondial. Volumul IV. Razboi pretutindeni
Volumul IV din "Tratatul de istorie universala” al Doilea Razboi Mondial sub titulatura "Razboi pretutindeni” cuprinde evenimentele petrecute in marea conflagratie, in anul 1942.
Dupa dezlantuirea ofensivei impotriva Uniunii Sovietice la 22 iunie 1941, armatele germane reusisera, dupa un mars deosebit de rapid, sa ajunga la inceputul lunii decembrie 1941, in fata Moscovei. Dar, imediat, a urmat contraofensiva Armatei Rosii, care in urmatoarele trei luni a dus la respingerea trupelor germane departe de portile capitalei Uniunii Sovietice.
Tot in prima parte a anului 1942, s-a desfasurat ofensiva armatelor japoneze in peninsula Malacca, in arhipelagul Filipinelor in insulele din Marea Iawei, in Birmania si pana departe in apropiere de tarmurile Australiei. Batalia Moscovei, desi castigata de societici, nu a stins nici pe departe posibilitatile ofensive ale armatelor germane. Comandamentul Wehrmachtului a reusit sa-si refaca fortele si cu divizii aduse din vestul Europei, a dezlantuit in vara anului 1942, o ofensiva, vizand cucerirea teritoriilor din sudul Uniunii Sovietice.
In fata acestei ofensive, trupele Armatei Rosii au fost obligate sa se retraga din Crimeea, a fost parasit Voronejul, intregul teritoriu din Cotu Donului si armatele germane si romane au inaintat in Caucaz pana la Nalcik, Alagir, Elbrus si Novorossiisk. A urmat contraofensiva sovietica de la 19 noiembrie si s-a declansat marea batalie de la Stalingrad, care avea sa se incheie in anul urmator cu victoria Armatei Rosii.
Multe pagini din acest volum cuprind descrierea luptelor din Africa de Nord, miscarea de rezistenta din Iugoslavia, Franta, Rusia, Ucraina si din celelalte tari ocupate de trupele germane, batalia de la Midway, care a deschis un nou drum razboiului din Pacific si ocuparea teritoriului liber al Frantei. Ca si in primele trei volume, si in volumul IV s-a insistat asupra evenimentelor care au avut un rol determinant in evolutia marei inclestari pe care omenirea a trait-o la jumatatea secolului XX.
Acest volum, ca si cele precedente, a fost rodul unui asiduu travaliu de cercetare, triere si expunere a unui imens material extras din arhive, dar si din memoriile unor oameni politici, generali si conducatori militari, cum au fost: Winston Churchill, Douglas Mac Arthur, Karl Dönitz, Dwight D. Eisenhower, G.K. Jukov, Franz Halder, Heinz Guderian, Charles de Gaulle, Erich von Manstein, Friedrich Paulus, S.M. Stemenko, Law Montgomery si altii.
Au fost, de asemenea, consultate istoriile care s-au referit la al Doilea Razboi Mondial, scrise de: Walther Görlitz, Henri Michel, Gh. Zaharia, I. Cupsa, Al. Vianu, H. C. Dahms, G. A. Deborin, Hans Adolf Jacobsen, Hans Dőrr, Vasiliu Florin, Sergiu Verona, V.P. Borovička, Enzo Collotti, Jacques Delarue, Max Gallo, Jacques Madaule, William Manchester, Marcou Lilly, Gilles Perrault, Cornelius Ryan, René Sédillot, Alexander Werth, I. V. Boldin, Jean Chesneaux, Mark Clark, J. Wieder, Jacques de Launay etc.
Prin aceasta am incercat, in continuare, sa satisfacem dorinta de cunoastere referitoare la marea conflagratie a secolului XX, a unui grup cat mai numeros de cititori.
AUTORII