Descriere - Acomodantii
Acomodantii isi situeaza actiunea in 1984, an in care a inceput demolarea manastirii Vacaresti. Descriere a unui univers fara speranta, in care singura reactie uman-posibila este acomodarea, resemnarea, cartea este in acelasi timp o opera de fictiune, cu toate calitatile unui roman remarcabil, si un document al vremurilor revolute
Magda Teodorescu (n. 1952) este profesoara de limba engleza (la Universitatea de Arhitectura si Urbanism), eseista si traducatoare. In anii 1980 a prezentat recenzii la emisiunile culturale ale Radio Romania si a participat la numeroase sesiuni de comunicari stiintifice ale Facultatii de Limba Engleza a Universitatii Bucuresti. Incepand cu anii 1990 a publicat impreuna cu profesorul american Adam Sorkin, traduceri din poezia romana (Mihai Ursachi si Liviu Ioan Stoiciu) care au aparut in reviste americane, traduceri ale unor importante opere fictionale apartinand lui Oscar Wilde, Alasdair Gray, Michael Cunningam, Kazuo Ishiguro, Colm Toibin, Anne Enright, Ha Jin, Sarah Waters si traduceri din domeniul arhitecturii, politologiei, filozofiei si sociologiei (Vladimir Tismaneanu, William Johnston, Leon Wieseltier, Neil Leach, etc). De asemenea, Magda Teodorescu a publicat eseuri in reviste prestigioase precum "Romania Literara”, "Contrapunct” si "Secolul 20” (unde a fost si redactorul numerelor dedicate Irlandei si Statelor Unite ale Americii). La mijlocul anilor 1990 a organizat doua simpozioane dedicate operei Principesei Martha Bibescu.
Intrebata de un redactor al site-ului "Traducem bine” ce mesaj are pentru cititori, Magda Teodorescu a raspuns: "SA CITEASCA! Sa aiba incredere in alegerile lor, in alegerile pe care le-au putut face ei insisi, sa isi asume riscurile si sa nu citeasca doar pe baza recomandarilor. E un exercitiu, un test al propriei libertati si construiri de sine.”