Descriere - 12 studii pentru vioara - Op. 9
Cuvant inainte
Cercetarea cadrului istoric in care viata lui Teodor T. Burada a avut ca hotare anii 1839–1923 ne evoca epoca de destelenire a terenului cultural, de orientare a gustului artistic, de combatere a diletantismului saloanelor si de cautare a unei organizari prin scoala. Acel Conservator FilarmonicDramatic infiintat prin lupta lui Gheorghe Asachi, sprijinit de Vasile Alecsandri, Stefan Catargiu si Costache Negruzzi, dovedeste prin rezultatele admirabile obtinute in doi ani de functionare, afirmarea si valorificarea talentului in scoala. Reprezentarea integrala a operei cu elevi ai acestui Norma de Bellini
Conservator este un document al anului muzical 1838. In acelasi an insa, acest institut isi inchide portile.
Parintii isi retrag copiii, considerand cariera artistica de "un grad social de cea mai joasa si mai
defaimatoare treapta".
Carmuirea isi retrage subventia. Pana la infiintarea Conservatorului – sub guvernul Kogalniceanu –
instructia muzicala revine sectorului particular, in familie ori in pensioane. Entuziastii luptatori nu
dezarmeaza insa. In familia vornicului Teodor Burada (1800 –1866), membru in Divanul domnesc si
avocat privilegiat al Principatului Moldovei, preocuparile cultural-artistice predomina, luand aspecte de
cariera. Vornicul insusi, considerat ca primul profesor de pian si chitara, scrie acea Gramatica romaneasca de
note, pentru tot fundamentul chitarei, compusa dupa cea europeneasca, in Esi, 1829, iunie 6. Copiii vornicului fac un
pas inainte in instruirea muzicala. Spatarul Gheorghe Burada – fratele lui Teodor – infrunta in 1852
prejudecatile societatii sale, aparand pe scena ca violonist. El canta intr-un antract Concertul 1nr. de Bériot,
starnind dezaprobarea boierilor. Mai tarziu, el a fost profesor de principii elementare de muzica si solfegiu
la Conservatorul din Iasi, bineinteles dupa ce demisionase din "ramul judecatoresc (1860–1870). "
Teodor T. Burada este cea mai reprezentativa figura a acestei familii. Studiile de cultura generala
predate de profesori ilustri ca V. A. Urechi a si Grigore Cob lcescu, precum si studiile muzicale pentru a
care a avut profesori pe Hett si Flechtenmacher, ii asigura o solida pregatire, care explica, in parte, evolutia
personalitatii sale complexe. Ultimele clase e absolva la Academia Mihaileana. Pleaca la Paris, unde, o data l
cu studiile juridice (1861 –1865), urmeaza cursul de vioara la Conservatorul national de muzica cu D.
Alard si armonia cu Reber si Clapisson. Obtine diploma acestui Conservator in 1863 si licenta in drept in
1865, intorcandu-se in tara cu putin inainte de moartea vornicului. Cariera de magistrat, inceputa chiar in
acel an, nu-l multumeste, fiindca il departeaza de pasiunea sa pentru muzica. Transferat in 1877 la Curtea
de Apel din Iasi, el concureaza la o catedra de Teorie a muzicii si solfegiu. Din 1885 demisioneaza din
magistratura, ramanand profesor la Conservator. ncepe o lunga perioada de concerte in tara si diferite I
orase ale Europei. Asupra nivelului concertisticii sale ne lamureste un fapt deosebit de graitor: Teodor
Burada este invitat sa interpreteze dificila sonata la o comemorare a lui Tartini, la Parenzo. Trilul diavolului
Lipsa unei continuitati intr-o cariera concertistica cu asemenea posibilitati si abordarea celor mai diverse
preocupari de folclor, etnografie, arheologie, istorie, a aparut contemporanilor sai ca o ciudatenie, o
instabilitate a firii sale de artist, de boem intelectual.
Diversitatea activitatilor sale este intr-adevar uluitoare si derutanta. Dar, adevarul cautat de Burada
pentru a construi ceva folositor culturii patriei sale se gaseste de fapt prezent in fiecare din cercetarile sau
actiunile lui. Nu trebuie sa ne miram ca nu s-a limitat la succesele unei vieti de concertist. Pregatirea sa
intelectuala, instruirea si experienta capatate in orasele de mare traditie culturala l-au indemnat sa incerce
orice, pentru a stimula destelenirea terenului cultural al tarii. Vioara ramane pretextul permanentelor sale
calatorii, dar si un important mijloc de propaganda, de raspandire a cantecului popular romanesc.
Violonistul Burada canta "cu foc" cantece si jocuri populare in recitalurile lui, alaturi de piese din literatura
universala.
Folclorul il pasioneaza si este considerat un erudit in materie. El este valorificatorul "bocetului". In
1878 incepe sa publice la "Convorbiri literare" o lucrare de proportii – Pentru Bocetele populare la romani.
prima oara Burada releva pretioase materiale folclorice culese in tara si la grupurile de romani aflate
dincolo de hotare. n cercetarile sale noteaza tot ce este semnificativ, esential in respectiva regiune, metoda I
sa de prezentare devenind descriptiva, etnografica. Peregrinarile sale si cercetarea oricaror urme de
specific il conduc spre lucrari arheologice si istorice. Teodor T. Burada semnaleaza intaia oara celebra
statie preistorica de la Cucuteni, pe cand facea, in 1884, o cercetare locala in legatura cu o biserica
PREVIZUALIZARE
presupusa a fi construita de Stefan cel Mare. Preocupat de miscarea culturala in general, el scrie si o Istorie a
teatrului in Moldova, din care doua volume au fost tiparite, iar al treilea este in curs de editare.
Activitatea muzicala a lui Teodor T. Burada, desi depasita de cea folclorica si etnografica, are totusi o
mare importanta si se desfasoara sub aspecte variate. Iubitor al instrumentelor populare, el a colectionat si
donat statului o colectie de instrumente, fiind considerat initiatorul muzeografiei muzicale la noi in tara.
*
Violonistul Teodor T. Burada este cel dintai moldovean inscris la Conservatorul din Paris. Intors in
tara pe care le sustine cu elevii Conservatorului. initiaza primele concerte populare gratuite
Varietatea preocuparilor sale nu i-a permis insa sa se consacre lucrarilor de compozitie si in special de
pedagogie, in care ar fi reusit cu siguranta sa creeze studii cu caracter popular romanesc.
Acest caiet de constituie o marturie asupra capacitatii sale de patrundere a XII Studii pentru violina
problemelor de metodica. La valoarea didactica a acestor studii, ce se vor dovedi folositoare scolii noastre
de astazi, se adauga acea valoare documentara, plina de invataminte, asupra careia se cade sa staruim o
clipa, inainte de a intoarce prima pagina.
Studiile sunt compuse in stilul lucrarilor lui Alard sau ale lui Mazas, in general in maniera si in spiritul
preocuparilor scolii franceze. Paralel cu obiectivul urmarit, se acorda o mare atentie melodicitatii. Ca si
Opus 36 al lui Mazas, studiile poarta titluri, precizand obiectivul sau specialitatea urmarita. Astfel:
respicatulu martelatulu, marele respicatu, legatulu, trioletulu, trilulu, saltatulu, stacatulu, tremolo cu (detaseul mic),
mana stanga, trilulu si respicatulu, tremolo arcusului cu trei note. Din aceste studii doar doua trateaza exclusiv
probleme de tehnica a mainii stangi : si De la prima vedere vom putea observa tremolo cu mana stanga trilul.
insa ca in toate studiile care trateaza problemele mainii drepte apar permanent si insistent dificultati de
schimburi, de intonatie care inlatura limitarea sugerata de titlu.
Titlurile au fost insotite de scurte indicatii me odice, vadind calitatile sale de pedagog. In general, el t
recomanda urmarirea permanenta a supletei incheieturilor mainii pentru reusita tuturor specialitatilor de
mana dreapta, in care fermitatea mainii nu trebuie sa se confunde cu rigiditatea.
Am suprimat indicatiile metronomice, considerandu-le exagerate si nefolositoare. Daca o piesa
muzicala are un puls al ei, pe care interpretul trebuie sa-l descopere si sa se identifice cu el, pentru redarea
fidela a continutului, studiul ofera o mare libertate de alegere a miscarii.
Profesorul va decide – dupa posibilitatile elevului – limitele tempoului. Caracterul de virtuozitate se
degaja din structura acestor studii si va fi urmarit si realizat dupa stadiul de dezvoltare tehnica a elevului.
Pentru acelasi motiv pedagogic, succesiunea studiilor este lasata la alegerea profesorului, dupa necesitatile
momentului si a problemelor urmarite in evolutia elevului. De asemenea nu vom indica nici locul acestor
studii. Ele nu pot fi insa abordate inainte de al lui Mazas, Blumenstengel, sau al lui Dont. Opus 36 Opus 37
Recomandam cu insistenta prezenta permanenta a gamelor si, indeosebi, a exercitiilor tehnice care
concentreaza problemele in timp ce studiile le muzicalizeaza. Aceste studii vor fi insotite deci de Sevcik
Op. 8, Op. 9 Op. 1 si (caietul IV), care asigura stabilitatea intonatiei in pozitii si schimburi, acuratetea
dublelor coarde. Nu am recomandat forme de lucru, intrucat elevul este deprins cu aceste forme inca de la
primele caiete de Kayser si din manualul anului respectiv.
Am revizuit tehnica digitatiei, astazi depasita. Am intrebuintat unele extensii sau pozitii stranse ale
degetelor, pentru a evita platitudinea in executie si a determina facilitarea tehnica.
Consideram ca acest material trebuie introdus in programa analitica a scolilor de muzica, reluandu-si
locul de cinste acordat acum 60 de ani.
In anul 1873, lui Teodor T. Burada au fost recomandate cu caldura spre tiparire de catre Studiile
Flechtenmacher; au vazut lumina tiparului in 1875, si au fost introduse in programa analitica a
conservatoarelor in 1904.
Mai tarziu, intr-o sedinta a Academiei (Analele Academiei Romane, seria II. tom 39, pag. 425,
1916–1919), George Enescu, apreciind "realele merite didactice si muzicale ale lucrarii", propune sa fie
distinsa cu o mentiune. Propunerea a ramas fara urmare. Academia n-a uitat ca Teodor T. Burada,
membru corespondent al ei, aratase o fireasca indiferenta fata de formalismul autoritatii. Astazi, in anul
centenarului invatamantului muzical romanesc, lucrarea si autorul ei capata pretuirea cuvenita.
Ianuarie, 1964 prof.GEORGE MANOLIU
Anul aparitiei: 2021
Nr. pagini: 44
