Descriere - 1, 2, 3, ..., Show
O aritmetica emotionala, o poezie a matematicii
Numerele sunt lucruri sigure. Si nu numai atat. Numerele pot fi agreabile dar si antipatice, pot incanta dar si dezamagi, induc idei de ordine, de randuiala dar si de nesperate iregularitati, pot ademeni dar si indeprta, explica, probeaza, se prezinta ciudate, paradoxale in unele situatii, sunt din cand in cand contradictorii, insolite, uluitoare, rare, unice, sublime.
Asemenea unui pasarar, care strange in colivii pasari multicolore, am adunat intre filele acestei carti conexiuni bizare, determinari importante, proprietati nastrusnice care va vor incanta si fascina.
"Lucrurile n-ar fi clare, nici in raport cu noi, nici in relatiile reciproce dintre ele, daca n-ar exista numerele si esenta lor", era convingerea lui Philalaos din Tarent, de acum 25 de secole.
"Tot ce poate fi cunoscut, are numar, si fara numar nu cunoastem nimic", insista el.
"Dar ele, numerele, sunt pe deplin cunoscute"
"Ordoneaza, calculeaza, masoara, cuantifica, numeroteaza, numerizeaza, numerele sunt peste tot in stiinta si in natura, in metrologie, probabilitati, statistica, demografie, contabilitate, strategie, estetica, economie, psihologie, exprima sub forma numerica idei" inventaria regretatul Denis Guedj.
Astfel proiectul pitagoreicilor, de a da cunoasterii un fundament numeric se poate considera implinit, am adauga noi...
Pentru ca frumusetea este primul test, iar in matematica nu exista loc pentru matematica urata, noi ne-am adresat tuturor celor sensibili la seductia estetica a matematicii.
Si daca va indoiti de utilitatea unei asemenea intreprinderi ne va sari in ajutor Micul Print:
"C'est veritablement utile, puisque c'est jolie!"
Da, numerele sunt frumoase! Sa inceapa spectacolul!