„Penduland intre simboluri ale celestului si ale teluricului, reunite prin infinitele forme ale iubirii, intr-o calatorie cu numeroase meandre, spre nord, aparent reper spatial, in esenta, simbol al interioritatii, al cerebralitatii, Eduard Dorneanu consemneaza cuminte, disciplinat, ca intr-un jurnal intim, vizitele succesive in templul iubirii carnale, in catedrala trecutului, dominata de icoana mamei si de pravilele nescrise ale existentei bucolice, in fiordurile prieteniei nestinse nici...
