O luminare de ceara arde in fata oglinzii. Luminarea de ceara se consuma incet, flacara ei micsorindu-se, pilpiind, pina la stingere. Imaginea ei din oglinda continua sa arda, dreapta, fara sa se imputineze. Desigur, imaginea reflectata a luminarii nu mai transmite caldura flacarii, poate nici durerea, sau bucuria, care au fost motivul aprinderii ei. Dar pastreaza lumina. Lumina memoriei, intr-o lume tot mai innoptata in amnezie. Aceasta este, intr-o formulare poetica, dar cit se poate de exacta...