Carti in categoria Memorialistica

„Orice minte, la intrarea in viata, e cruda si <salbatica>. Dar daca ne este data in grija ca minte a noastra, noi suntem cei chemati s-o ajutam sa devina <o minte adevarata>, s-o cultivam si s-o facem sa se coaca. Raspundem, mai presus de orice, pentru mintea noastra, pentru felul in care i-am trasat contururile si pentru cel in care, pornind de la ea, ne-am ales apoi viata. Adevarul e ca nu poti spune <eu> si nu poti revendica un destin decat la capatul unui act solitar...

Despre roata destinului, urzeala sortii si chipurile neasteptate ale ursitei se vorbeste si se scrie de cand lumea. Vechi si noi, culturile si civilizatiile dau intelesuri tulburator-obscure acestor forte nevazute care par sa conduca din umbra vietile oamenilor. Ce este, pana la urma, destinul? O zeitate legata la ochi? Libertatea omului de a-si asuma propriile fapte si decizii? Voia lui Dumnezeu? Fatalitatea?Zece scrisori schimbate cu eleganta si firescul unei prietenii intelectuale vechi de pe...

Un tata ii scrie, inaintea unei operatii dificile, fiului sau. Expeditorul e in America, iar destinatarul, in Japonia. Dupa operatie, scrisorile continua sa se inlantuie. Se agata mai intai „ca iedera" de orice le iese in cale, apoi, dupa intoarcerea acasa a tatalui, devin confesiuni pe cele mai delicate subiecte: cum e cu „celalalt sex", ce cautam intr-o lume in care nu parem destinati fericirii? Protagonista scrisorilor este insa inima, in toate ipostazele ei: inima de tata, inima ...

„Dupa prima noastra intalnire, s-a intamplat ceva neasteptat. Stand de vorba, ne-am pomenit prinsi in complicitatea pe care o crea insusi dialogul nostru. A inceput sa ne placa jocul pe care-l jucam. Mircea Ivanescu s-a lasat impins, pentru o ultima oara, pe coridoarele vietii lui, dandu-mi senzatia ca i-am prilejuit o mare si finala recapitulare a ei. ?i ca, intr-un fel nerostit, imi era recunoscator pentru asta. Iar eu, la randul meu, urmandu-l pe drumul pe care i-l deschideam prin int...

S-ar putea ca, atunci cand pierdem fiintele cele mai apropiate, ele sa ne ia intr-o masura cu ele. Tocmai pentru ca o parte din tine migreaza odata cu cei care au plecat, moartea e descarcata in buna parte de dificultatea ei. Poate ca noi murim cu ochii atintiti catre ei. Si poate ca, in felul acesta, traim moartea intr-o forma mai blanda.

„Nimeni nu poate spune cand alege cineva sa nu mai traiasca pentru ca viata i-a fost trasa prea jos. Nimeni nu poate spune cand anume o societate, acumuland o cantitate de disperare, scarba si revolta incompatibile cu pofta minima de viata, isi atinge punctul ei de fierbere. La noi, la romani, lucrul acesta e cel mai putin previzibil. Raportul poporului nostru cu limita a ramas pana in clipa de fata un mister. Romanii numesc «minune» o reactie colectiva pe care nimic n-o preves...

„Citind aceste pagini, mi-am dat seama ca am tacut bine atatia ani de zile. Neputinta de a ma exprima m-a facut, desigur, nefericit, dar ceea ce pana acum m-a impiedicat sa vorbesc liber a fost tocmai «sentimentul constient al insuficientei personale».Veninul strans in mine nu atinsese concentratia necesara pentru a deveni leac. Eram pur si simplu necopt. A trebuit sa cunosc spaima carnii si lehamitea ultima a sufletului, sa ma desprind de oameni care plecand au luat parti din ...