Cine deschide «Istoria lui Mihai Viteazul», opera neterminata a lui N. Balcescu, o marmura antica mutilata, e izbit de la inceput, desi povestirea curge senina, voit senina, de rotunjimea sonora a frazelor, de afirmatia lor sigura, aproape poruncitoare. Este ceva retoric, ceva elocvent in acest stil, a carui armonie insa imblanzeste strigatul si mladie asprimea apostrofei. Nicaieri nu gasim ritmul larg al visatorului, nicaieri precizia ideii nu da loc nuantelor.
Acesta este tonul om...
