„Orice prozator aspira sa-si construiasca un spatiu al lui, peste care sa fie unic proprietar. Pentru Ion Marculescu, acest spatiu este Marcona. In scriitura de transpunere a toposului, ludica, sprintara, se amesteca parodia, persiflarea, malitia, ironia si autoironia, ilustrand o poetica postmodernista, integrandu-l pe scriitor intr-o generatie, dar si in traditia ?colii de la Targoviste. Prozatorul lasa permanent impresia ca se joaca, in transcrierea realului, fictiunea se confunda cu no...
