Acest roman al lui Mircea Eliade a fost traditional interpretat ca o povestire fantastica in care batranul Farama renvie tot felul de mituri romanesti, intr-un décor fals modern ( adica prin anii cincizeci comunisti), ca un fel de simbolistica revansa a acelui fond ancestral pe care comunistii, in acei ani, il denigrau. Fantasticul, cu alte cuvinte, se vadeste mai puternice decat realul, iar Eliade, etunci exilat in Occident, reuseste sa-si mentina solidaritatea cu spiritualitatea romanea...