Acest site folosește cookies pentru a furniza servicii și funcționalități personalizate. Prin vizitarea site-ului nostru, îți dai acordul pentru descărcarea acestor cookies. Am inteles

Poți afla mai multe despre cookies și poți schimba setările lor aici.

Publius Cornelius Tacitus

Dispunem, ca pentru majoritatea scriitorilor antici, de prea putine date ale biografiei lui Tacitus. Singurele elemente pe care le cunoastem sunt cele pe care le aflam in opera sa si in cateva scrisori ale prietenului sau Pliniu cel Tanar. Restul este rezultatul deductiilor ingenioase ale filologilor moderni. Numele sau complet nu poate fi reconstituit, deoarece nu a intervenit nici un argument decisiv in favoarea prenumelui Caius, cum apare la Sidonius Apollinaris, Ep. 4, 14, 1 si 4, 22, 2, sau Publius, consemnat de traditia manuscrisa (Codex Mediceus, I). Anul nasterii a fost, dupa conjecturile cele mai plauzibile, 55/56 d.Hr. Plinius cel Batran mentioneaza in Istoriile naturale, 7, 76, un procurator de rang ecvestru al provinciei Belgica cu numele de Cornelius Tacitus, care ar putea fi tatal istoricului. In acest caz, Tacit se va fi nascut in regiunea renana, iar familia va fi fost originara dintr-o provincie occidentala, poateGallia Narbonensis. 

Prima scriere publicata de Tacit, probabil in anul 98, la scurta vreme dupa inscaunarea lui Traian, este biografia socrului sau Agricola. Scrierea are la baza discursul rostit de Tacitus la funeraliile socrului sau, decedat la inceputul anului 93, discurs pe care l-a amplificat ulterior cu pasajele referitoare la domnia lui Domitian si cu excursurile istorice si geografice despre Britannia.