Murasaki Shikibu
Murasaki Shikibu (aprox. 973/977-1016) s-a nascut in Heian-Ky?, la acea vreme capitala Japoniei, intr-o familie aristocratica ce domina scena politica a Epocii Heian – Clanul Fujiwara. Mare erudit, tatal ei a avut grija sa primeasca o educatie aleasa, cultivindu-i interesul pentru literatura si talentul de scriitoare. Ramasa vaduva inca de tinara, a primit sa devina doamna de onoare a Imparatesei Sh?shi, dedicindu-si scrisului orice clipa de ragaz. In aceasta perioada a tinut un jurnal intim (Murasaki Shikibu Nikki), in care a povestit intimplari din viata de zi cu zi de la Curte, si a compus poeme waka de o sensibilitate si o delicatete tulburatoare. Tot atunci a scris si Povestea lui Genji (Genji Monogatari), o cronica de o complexitate si o profunzime uluitoare a tot ce reprezinta viata la Curtea Imperiala in Epoca Heian. Scrisa cu secole inainte de Shakespeare si Chaucer, Povestea lui Genji marcheaza nasterea romanului japonez si, dupa mai bine de un mileniu, continua sa uimeasca cititorii din intreaga lume.