Adrian Paunescu
Adrian Paunescu este cunoscut mai ales ca poet - debutand in 1960 si fiind unul dintre cei mai prolifici autori romani ai perioadei - si ca organizator al Cenaclului Flacara, intrunire muzical-culturala desfasurata periodic in anii 1973-1985, de regula in orasele mari ale Romaniei, unde artistii promovati de poet prezentau lucrari muzicale si literare in fata unui public numeros. In cadrul cenaclului, Paunescu a incurajat cultura de masa indragita de publicul tanar, fiind tolerat pana la un punct de puterea comunista care insa l-a inchis in cele din urma; el a inventat sintagmele "generatia in blugi" si "muzica tanara" pentru a-si desemna tinerii spectatori amatori ai unui stil vestimentar nonconformist, respectiv sonoritatile iubite de acestia, ale genurilor folk si rock.
Paunescu si-a inceput activitatea publicistica in 1973, an cand intra la conducerea revistei Flacara. Devenit incomod, este destituit in iulie 1985. Pretextul imediat a fost scandalul busculadei iscate la concertul Cenaclului Flacara din Ploiesti din iunie 1985, insa Paunescu devenise cunoscut si pentru criticile la adresa puterii (vezi, de exemplu, poemul "Analfabetii", publicat in 1980 in Flacara). Dupa caderea comunismului nu i s-a permis reintoarcerea la conducerea revistei Flacara, astfel ca, in toamna anului 1990 fondeaza revista Totusi iubirea. In calitate de publicist a mai condus pentru o scurta perioada, in 1999, ziarul Sportul romanesc, si a realizat emisiuni de fotbal la postul de televiziune Antena 1.
In perioada comunista a fost considerat de multi romani un sicofant pentru felul in care il lauda pe seful de stat Nicolae Ceausescu.
Indiscutabil, orientarea politica a lui Paunescu a fost intotdeauna una de stanga. Relatia lui Paunescu cu puterea comunista poate fi considerata ca ambigua, Paunescu manifestandu-se nu ca un critic radical al sistemului sau al ideologiei. Critica sa se orienteaza mai degraba asupra derapajelor puterii politice si a neajunsurilor economice. Dupa 1989, Paunescu nu reneaga ideologia socialista, intrand rapid in Partidul Socialist al Muncii creat de Ilie Verdet.
PRP: 75,00 Lei (-25%) 56,25 Lei