Anton Pann (nascut: Antonie Pantoleon-Petroveanu) (data nasterii incerta, intre 1793-1797, Sliven, Imperiul Otoman, azi Bulgaria - d. 2 noiembrie 1854, Bucuresti, Tara Romaneasca) a fost un poet, compozitor de muzica religioasa, profesor de muzica religioasa, folclorist, literat, publicist, de origine aroman, compozitor al muzicii imnului national al Romaniei. A fost supranumit de Mihai Eminescu „finul Pepelei, cel istet ca un proverb” in poemul Epigonii. Prin prescurtarea numelui de familie si romanizare va fi numit Anton Pann.
A fost fiul lui Pantoleone Petrov, un cioban vlah, saracit si devenit caldarar, dupa obiceiul vremii, din Sliven [3], o localitate din Imperiul Otoman, aflata in Bulgaria de astazi, iar mama sa se numea Tomaida.
Intre anii 1806 si 1812 se refugiaza in urma razboaielor ruso-turce la nordul Dunarii, unde devine corist in catedrala ortodoxa din Chisinau, Basarabia, la partida de Soprani.
A invatat mestesugul psaltichiei din copilarie pe langa psaltul bisericii din sat apoi la Bucuresti intra sub obladuirea serdarului Dionisie Fotino, om de cultura si unul dintre marii dascali de muzica ai primei jumatati de secol XIX. Sub indrumarea acestuia Anton Pann va aprofunda cunoasterea vechii sisteme muzicale bizantine dar si a muzicii otomane si arabo-persane.
Interpret la mai multe instrumente, chitara, lauta, etc. e posibil sa fi avut si cunostinte rudimentare de pian deoarece in casa serdarului se canta la forte-piano, Dionisie insusi fiind un cunoscator al acestuia.
Psalt si protopsalt la mai multe biserici din capitala, director de tipografie, mai tarziu proprietar al unei tipografii, Anton Pann a fost cel mai important muzician al primelor cinci decenii ale secolului al XIX-lea.
Om polivalent, Anton Pann si-a manifestat talentul artistic nu doar in muzica, ci si in literatura si publicistica. Datorita acestei deschideri culturale, este dificila incadrarea lui intr-o anumita zona culturala dar, conform operelor sale, cele mai multe creatii sunt in domeniul muzical.
"Bazul teoretic si practic al muzicii bisericesti" este cel mai important tratat muzical din prima jumatate al secolului al XIX-lea si pana astazi ramane primul muzician care vorbeste despre estetica muzicala si care propune un sistem propriu de divizare al octavei, sistem ce isi pastreaza si in momentul de fata valabilitatea.
Moare in anul 1854 in ziua de 2 noiembrie si este ingropat in curtea Bisericii Lucaci din Bucuresti in ziua de 4 noiembrie.
