Antoaneta Olteanu
Antoaneta Olteanu este profesor la Facultatea de Limbi si Literaturi Straine a Universitatii din Bucuresti, Departamentul de Filologie rusa si slava, autor a numeroase carti din domeniul culturii si civilizatiei ruse (Miturile Rusiei clasice, Rusia imperiala. O istorie culturala a secolului al XIX-lea), al etnologiei comparate (Ipostazele maleficului in medicina magica, Metamorfozele sacrului, Scoala de Solomonie. Divinatie si vrajitorie in context comparat, Calendarele poporului roman, Reprezentari ale spatiului in credintele romanesti, Dictionar de mitologie. Demoni, duhuri, spirite; Zile si demoni. Calendar si mitologie populara rusa etc.). A realizat, de asemenea, numeroase traduceri din limba rusa.
Antoaneta Olteanu este membru al Asociatiei Profesorilor de Limba si Literatura Rusa din Romania din 1991 (in perioada 1995-1997 a fost secretar-general al acesteia), membru al Asociatiei Slavistilor din Romania (membru din 2004, vicepresedinte din 2006, iar din 2016 - presedinte al asociatiei), membru-reprezentant al Romaniei in Comitetul International al Slavistilor, din 2009, precum si membru al altor organizatii profesionale: membru al Uniunii Scriitorilor din Romania, filiala de Traduceri Literare, din 2009, iar, peste trei ani, membru in Consiliul de coordonare a Filialei de traduceri literare a USR; membru al ASER (Asociatia de Stiinte Etnologice din Romania), al SEEFA (Slavic and East European Folklore Association), ISFNR (International Society for Folk Narrative Research), membru al EASA (European Association of Social Anthropologists) din 2008.
Etnologia este unul dintre domeniile de referinta, in care au fost aduse contributii importante la studierea mitologiei populare. Teza de dioctorat, Personaje malefice in mitologia romanica si slava, de factura comparatista, a fost publicata sub numele Mitologie comparata la Editura Universitatii din Bucuresti in anul 1998. Aici sint cuprinse conceptele fundamentale pe care le va adapta la realitatile romanesti si slave din domeniul etnologiei - spatiu sacru, timp sacru, sistemul opozitiilor binare, de influenta eliadesca, dar si sistematizarea personajelor demonice, a principiilor magiei s.a.m.d. Ca exemplificare a teoriilor din acest volum au aparut, in acelasi an, volumele Ipostaze ale maleficului in medicina magica (Editura Paideia, Bucuresti, 1998), consacrat fenomenului descintatului, prezentat ca text si ritual, apoi Metamorfozele sacrului. Dictionar de mitologie populara (Editura Paideia, Bucuresti, 1998), care descompune universul magic taranesc in fiinte, obiecte, plante, spatii si actiuni magice. descrise ca aflindu-se intr-un complex mai amplu de reprezentari religios-filosofice ale taranului roman. Un alt dictionar de mitologie, Dictionar de mitologie. Demoni, duhuri, spirite (Ed. Paideia, Bucuresti, 2004) cuprinde personaje demonice din diferite mitologii, dar care pastreaza totusi, in pofida distantei dintre arealele culturale, numeroase trasaturi comune.
Un alt studiu important, cu o larga raspindire, cunoscind mai multe tiraje, este Scoala de solomonie. Divinatie si vrajitorie in context comparat (Editura Paideia, Bucuresti, 1998). Cele doua perspective de cercetare, comparatista, teoretic, respectiv practic, se regasesc aici. Universul magiei si vrajitoriei populare este descris aproape exhaustiv, cititorul si specialistul putind avea o imagine aproape completa a actelor magice practicate in trecut sau chiar in prezent. Perspectiva diacronica si cea amplu comparatista nu fac decit sa confirme universalitatea modului de gindire arhaic al taranului roman.
Elementele magice pe care le presupune timpul sacru au fost sistematizate in mai multe lucrari (Calendarele poporului roman, Editura Paideia, Bucuresti, 2001, Zile si demoni. Calendar si mitologie bulgara, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2008, Zile si demoni. Calendar si mitologie populara bulgara, Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2008). De o mare popularitate s-a bucurat Calendarele poporului roman, care a primit numeroase aprecieri de la specialisti, dar si premii, fiind un instrument de lucru extrem de util. Aceasta mare sinteza, dezvoltata masiv in 2009, cuprinde materiale de arhiva, credinte populare din toate regiunile locuite de romani, culegeri de folclor ale clasicilor etnologiei romane, calendar bisericesc fix si mobil, precum credinte variate despre unitati mai mici ale timpului (zile, ceasuri etc.).
Pentru a incheia abordarea mitica a universului taranesc. Antoaneta Olteanu a realizat si volumul Reprezentari ale spatiului in credintele romanesti (Editura Paideia, Bucuresti, 2009). Lucrarea are trei planuri majore - universul cel mai apropiat, casa, credinte despre lumea acesata si spatiile sacre ale ei, credinte despre lumea cealalta, cu o topografie detaliata.
Cartile consacrate civilizatiei ruse reprezinta celalalt mare domeniu de cercetare. Destinate a fi, in primul rind, materiale de studiu pentru studenti, sint adresate in egala masura si cititorilor iubitori de cultura. Perspectiva aleasa e una mixta - studiile sint bogat documentate din punct de vedere istoric, dar, in aceeasi masura, reunesc si fondul literar, extrem de bogat, al fiecarei perioade. Pina in acest moment au fost acoperite doua perioade mari - perioada vede si inceputul perioadei moderne (Civilizatia rusa. Perioada veche si moderna, Editura Paideia, Bucuresti, 1998; Miturile Rusiei clasice, Editura Paideia, Bucuresti, 2014) - si perioada imperiala, Rusia secolului al XIX-lea (Rusia imperiala. O istorie culturala a secolului al XIX-lea, Ed. All, Bucuresti, 2011. Este in curs de pregatite si o civilizatie a lumii sovietice, mai bine zis, viata de zi cu zi din Rusia sovietica.