Vladimir Maiakovski

Vladimir Maiakovski (n. 19 iulie 1893, Bagdad, care mai tarziu a fost numit Maiakovski. Din copilarie s-a obisnuit sa respecte pe cei care muncesc, indiferent daca erau de aceeasi nationalitate cu el, sau de alta. „Din copilarie am inteles limpede – isi aminteste sora poetului, Ludmila Vladimirovna Maiakovski – ca munca este baza vietii. Familia noastra avea un mare respect pentru munca… Dragostea pentru munca, intelegerea inaltei ei meniri, ne-a fost sadita si cultivata in suflet de parinti prin pilda lor”. In 1902 Maiakovski se inscrie la scoala din Kutais unde va studia pana in 1906 cand tatal sau moare de septicemie. Astfel in 1906 se muta la Moscova impreuna cu mama si cele doua surori mai mari Olga si Ludmila unde-si va termina studiile pana in 1908. In acelasi an se inscrie in Partidul Social Democrat Rusesc si incepe sa scrie literatura marxista. In 1909 este inchis 6 luni pentru activitati subversive. Dupa eliberare abandoneaza politica pentru o perioada si se inscrie la Scoala de Arte din Moscova (singura institutie de invatamant superior in care studentii erau primiti fara a prezenta „certificatul de buna purtare” eliberat de politie). Indoindu-se de capacitatile sale de poet, el s-a avantat cu toata energia tineretii spre pictura. Succesele lui Maiakovski, in special in desen, au fost exceptionale. Daca s-ar fi dorit, ar fi putut deveni pictor. Dar inca din 1911, el se intoarce de data aceasta definitiv, la vechea lui pasiune, poezia. Tot in 1911 il cunoaste pe David Burliuk pe care in autobiografia sa IA SAM (Eu insumi) il numeste „adevaratul meu profesor”. In 1913 apare Vladimir Maiakovski: Tragediia (Tragedia) pusa in scena la Moscova. In 1915 o cunoaste pe cea care avea sa devina iubirea vietii sale Lili Brik (sotia lui Osip Brik, editorul si colaboratorul sau literar) cu care incepe o aventura ce va dura pana in 1928. Tot in 1915 scrie si publica Oblako v shtanakh (Norul cu pantaloni) si Fleyta pozvonochnik (Flautul vertebrelor). Norul cu pantaloni – dedicat Liliei Brik – este una din operele sale programatice, poem „in patru strigaate” – „Jos cu iubirea voastra”, „Jos cu arta voastra”, „Jos cu oranduirea voastra”, „Jos cu religia voastra” . Incheie anii premergatori apropiatei revolutii cu Voina i Mir (Razboiul si lumea) – o reactie la ororile razboiului si Chelovek (Omul) – impresionat cosmic de zadarnicia dragostei. Intre anii 1915 si 1917 a lucrat ca proiectant pentru Scoala Militara de automobile din Petrograd In 1918 a fost editor al revistei Gazeta futuristov. In 1919 se intoarce la Moscova unde atmosfera agitata a revolutiei rusesti il inspira sa scrie poeme populare – incurajatoare pentru bolsevici. Din 1919 pana in 1921 scrie piese scurte de propaganda pentru cunoscutele Vitrine Rosta. In 1923 ca urmare a unor neintelegeri cu Lili Brik pleaca intr-o calatorie la Berlin si Paris unde scrie poemul liric PRO ETO (Despre asta). Aici are o idila cu Tatyana Jakovleva in varsta de 18 ani, prietena a scriitoarei Elsa Triolet stabilita in Franta din 1918. Intors la Moscova intemeiaza impreuna cu Osip Brik in 1923 gruparea literara dadaistica LEF (Levii front iskusstva – Frontul de stanga al artei) pe care o va conduce pana in 1928, unde va publica Pro Eto. In 1924 scrie elegia mortii lui Vladimir Lenin care-l va face cunoscut in toata Rusia. Calatoreste in Europa, Statele Unite, Mexic, Cuba; Maiakovski fiind unul din putinii scriitori carora li s-a pe permis sa calatoreasca liberi in strainatate. Frustrat in dragoste, indepartat de societatea sovietica, atacat de critici in presa si interzicandu-i-se sa mai calatoreasca in strainatate Maiakoski se sinucide la Moscova pe 14 aprilie 1930. Desi cu putini ani in urma condamna, intr-un poem, sinuciderea lui Serghei Esenin, la un cenaclu in 1929 ii spune unui prieten: „Pentru a scrie un poem excelent si pentru a putea fi citit aici – acela trebuie sa moara.” In biletul lui de adio Maiakovski scria: „Mama, surori, prieteni, iertati-ma – nu este bine (nu recomand altora), dar pentru mine nu se poate altfel. / Lili – iubeste-ma. ” Trupul sau a fost incinerat pe data de 17 aprilie 1930. Mai tarziu Maiakovski a fost elogiat de Stalin care declara ca este „cel mai bun si talentat poet al epocii noastre sovietice”. In 1935 a fost ridicata statuia lui Maiakovski in Piata Triumfalnaya Ploshad – aceasta devenind loc semnificativ pentru cultura moscovita.