Yaniv Iczkovits
YANIV ICZKOVITS (n. 1975) este un scriitor si scenarist israelian, ai carui bunici provin din Ungaria, Cehoslovacia si Romania. A fost admis la faimosul Program Interdisciplinar Adi Lautman pentru Studenti Exceptionali al Universitatii din Tel Aviv si a petrecut un an la Universitatea din Oxford ca Chevening Fellow. A fost apoi lector la Facultatea de Filozofie a Universitatii din Tel Aviv timp de opt ani, iar dupa obtinerea titlului de doctor la aceeasi universitate a urmat studii postdoctorale la Universitatea Columbia. Primul sau roman, Puls (2007), a fost distins cu Premiul pentru Debut al cotidianului Haaretz; urmatorul, Adam si Sophie (2009), a primit Premiul Prim-ministrului pentru Creatie Literara, iar cu Fiica macelarului (2015; Humanitas Fiction, 2022), cel de-al treilea roman al sau, Iczkovits a castigat in 2016 Premiul Agnon, acordat dupa o perioada de zece ani, Premiul Ramat Gan, Premiul Fundatiei Poporul Cartii si a fost nominalizat la Premiul Sapir in 2017. Fiica macelarului i-a adus si consacrarea internationala, fiind in curs de publicare in peste 20 de tari: editia italiana s-a clasat pe locul al treilea al Premiului Adei Wizo in 2019, iar cea in limba engleza a aparut cu titlul The Slaughterman’s Daughter in 2020, publicatiile The Economist si The Sunday Times declarand-o una dintre cele mai bune carti in traducere ale anului. In 2021, i s-a acordat Premiul Literar Wingate. Cel mai recent roman al lui Iczkovits, Nimeni nu paraseste Palo Alto (2021; Humanitas Fiction, 2023), a fost de asemenea nominalizat la Premiul Sapir. Lucrarea Wittgenstein’s Ethical Thought, bazata pe teza sa de doctorat, a aparut in limba engleza in 2012. Actualmente, Yaniv Iczkovits traieste la Tel Aviv impreuna cu sotia si fiicele sale.