Acest site folosește cookies pentru a furniza servicii și funcționalități personalizate. Prin vizitarea site-ului nostru, îți dai acordul pentru descărcarea acestor cookies. Am inteles

Poți afla mai multe despre cookies și poți schimba setările lor aici.

Gheorghe-Ilie Florescu

GHEORGHE ILIE FLORESCU s-a nascut la 8 mai 1944, in timpul unui bombardament anglo-american, in Biserica Sf. Treime din cartierul Dudesti. La varsta de 8 ani, dupa arestarea tatalui sau, fost detectiv la Siguranta Statului, incepe sa lucreze ca baiat de pravalie, apoi ca ajutor al unchilor sai olteni care vindeau in Piata Vitan. Termina liceul, dar considera ca nu are conditiile necesare pentru a urma Facultatea de Istorie, asa cum si-ar fi dorit. Se casatoreste si, dupa terminarea stagiului militar, se angajeaza in comertul de Stat. Intre 1964 si 1971 trece, pe rand, prin toate functiile operative ale comertului en-gros (primitor-distribuitor, dispecer, sef de sectie al Depozitului de Delicatese Panduri din cadrul Agentiei de Import). In martie 1971, preia de la mentorul sau, cafegiul armean Avedis Carabelaian, magazinul de cafea si dulciuri din Bd. Hristo Botev 10. Treptat, locul acesta devine un adevarat punct de reper al boemei artistice a Capitalei. Are aici drept clienti mari personalitati ale vietii literare, artistice si medicale, dar si figuri importante din Justitie, Militie si Securitate. La 4 martie 1977, blocul din Hristo Botev 10 se prabuseste, dar, printr-un extraordinar noroc, el scapa cu viata. In anii '80, lupta pentru aprovizionarea noului sau magazin din str. Sfintilor 6 se dovedeste extrem de riscanta. In aprilie 1985 e arestat si condamnat la 11 ani de inchisoare. Eliberat conditionat in 1988, se angajeaza din nou in comert. Participa la Revolutia romana, apoi la «fenomenul Piata Universitatii» ca sofer personal al unor jurnalisti americani. In octombrie 1990, sufera un accident vascular cerebral, in urma caruia ramane cu o hemipareza pe partea dreapta. Reinvata sa scrie cu mana stanga si, in 2007, dupa patru ani de munca intensa, reuseste sa termine cartea de memorii Confesiunile unui cafegiu.


Titlurile autorului Gheorghe-Ilie Florescu (1)