PÉTER ESTERHÁZY (1950–2016) s-a nascut la Budapesta, intr-una dintre cele mai vechi si mai renumite familii aristocratice din Ungaria, si a fost unul dintre cei mai cunoscuti autori postmoderni din Europa Centrala, o voce si o constiinta literara definitorie pentru problematica spatiului sau de referinta si un cronicar al Ungariei din perioada comunista si postcomunista.
A urmat initial studii de matematica la universitatea din orasul natal si a lucrat ca matematician intre 1974 si 1978; a debutat in 1978 in reviste literare, iar de atunci s-a dedicat in intregime literaturii. Autor prolific, a fost adept al unui ritm narativ voit sacadat, presarat cu surprize lingvistice, combinand experiente personale cu referinte din literatura maghiara si universala, citate si tonalitati diverse de umor, de la cel sarcastic la cel desantat.
Opera lui vasta cuprinde romane, nuvele, piese de teatru, eseuri, studii, publicistica, lucrari traduse in douazeci si patru de limbi si incununate cu numeroase distinctii nationale (printre care prestigiosul Premiu Kossuth, in 1996) si internationale (Herder, in 2002, Grinzane Cavour, in 2004, Premiul Pacii al Uniunii Editorilor si Librarilor din Germania, in 2004, Premiul de Excelenta al Institutului Cultural Roman, Premiul Grinzane-Beppe Fenoglio din Italia, in 2007 etc.).
Curtea Veche Publishing i-a dedicat lui Péter Esterházy o serie de autor in care au aparut, pana acum, in traducerea regretatei Anamaria Pop, urmatoarele titluri: Verbele auxiliare ale inimii. Introducere in beletristica (2007), Harmonia caelestis (2008), Editie revazuta (2008), O femeie (2008), Rubens si femeile neeuclidiene (2009), La inceput eram inca un om normal. Dialog cyberspatial (un volum inedit de convorbiri cu Iolanda Malamen, 2010), Nicio arta (2011) si Fancsikó si Pinta (2014).
In 2015 este diagnosticat cu cancer pancreatic cu metastaza hepatica. Moare pe 14 iulie 2016. Perioada dintre cele doua momente este surprinsa in jurnalul de fata, cea din urma carte antuma a reputatului scriitor.
