Simone De Beauvoir
Simone de Beauvoir (n. 9 ianuarie 1908 - d. 14 aprilie 1986) a fost o eseista, scriitoare (premiata cu Premiul Goncourt 1954), si in acelasi timp o figura de marca a existentialismului si a feminismului in Franta, militanta a miscarii intelectuale contestatare de dupa al Doilea Razboi Mondial.
Nascuta intr-o familie burgheza si catolica, adopta ateismul inca din adolescenta, hotarandu-se sa-si dedice viata scrisului si studiului. Il intalneste pe Jean-Paul Sartre, cu care va lega pe parcursul intregii vieti o relatie de iubire si prietenie devenita legendara. Incepe ceea ce va numi faza "morala" a vietii sale, obiectivata mai intai prin eseul Pyrrhus et Cineas (1944), romanul L'Invitee si, in sfarsit, publicarea lucrarii filozofice Pour une morale de l'ambiguite, in 1947. Alaturi de Jean-Paul Sartre, va construi proiectul existentialist, deopotriva etic, filozofic si literar, al intelectualului angajat. Militeaza public alaturi de acesta, criticand pozitia Frantei in conflictul din Algeria si manifestandu-se in general impotriva colonialismului anacronic si a oricarei opresiuni colective sau individuale.
In 1949 apare faimoasa sa lucrare Le Deuxieme sexe (Al doilea sex), in care e descrisa cu splendida acribie argumentativa o istorie a opresiunii feminine de-a lungul secolelor si o tipologie a caracterelor deformate astfel de o traditie milenara. Tratatul, considerat o biblie a feminismului, porneste de la principiile existentiale asupra contingentei si libertatii expuse in cartea lui Sartre, Fiinta si neantul.
Respingand mitul pios si rizibil al "eternului feminin", ideea unei "naturi" feminine ca esenta imuabila si eterna, statueaza celebrele cuvinte: "Femeie nu te nasti, ci devii". In anii urmatori, dupa premiul Goncourt acordat pentru romanul Les Mandarins, interesul sau se va indrepta spre scrierile autobiografice, in care va descrie cu precadere anii petrecuti langa Sartre in diversele angajari si evenimente ale epocii. Participa alaturi de el la multiple actiuni publice si la redactarea revistei Les Temps modernes, ingrijindu-se in acelasi timp si de buna editare a manuscriselor sartriene. Moare, zi dupa zi, la sase ani dupa moartea lui, lasand in urma o remarcabila opera literara, eseistica si memorialistica. In La Ceremonie des adieux va inregistra aceste ultime cuvinte ale lui Sartre: "Moartea nu ne va reuni. Asa stau lucrurile. Cu toate astea, e splendid in sine ca am reusit sa ne traim vietile in armonie pentru atata vreme." Trupul sau va fi ingropat in cimitirul Montparnasse, alaturi de cel al lui Sartre.
