Mircea Daneliuc

Romanele lui Mircea Daneliuc, bine cunoscutul regizor de film, sunt adevarate surprize. Originale, puternice, indraznete stilistic si atent construite, ele trebuie considerate printre marile revelatii ale prozei noastre postdecembriste. (Nicolae Manolescu)

Mircea Daneliuc (n. 1943) a absolvit studiile cinematografice in anul 1974 (IATC), in anii care au urmat consolidandu-si un loc aparte in cinematografia autohtona prin pelicule indraznete, paradoxal - nu insa si in perioada de dinainte de 1989 -, tocmai prin forta si detaliul transpunerii pe ecran a simplei vieti frustrante, aproape regulamentar impuse, in care el insusi si semenii sai romani erau constransi sa evolueze, prin sarcasmul cu care erau privite personajele alese. Chiar si asa, iconoclast in atitudine cinematografica, recunoasterea meritelor sale primordial regizorale, dar si de coscenarist sau interpret - al propriilor productii sau ale celor aflate sub semnaturile unor colegi de breasla -, avea sa apara inca de la primele realizari: Cursa (1975 -Premiul ACIN); Editie speciala (1977; 1978 - Premiul ACIN); Croaziera (1980; 1981 - Premiul ACIN); Proba de microfon (1980 - Premiul ACIN); Vanatoarea de vulpi (1980); Glissando (1982); Iacob (1987; 1988 - Premiul ACIN); A unsprezecea porunca (1990; 1991 - Premiul UCIN); Tusea si junghiul (1991; 1992 - Premiul UCIN); Patul conjugal (1992; 1993 - Premiul UCIN; Premiul Troia); Aceasta lehamite (1993); Senatorul melcilor (1994; 1994-1995 - Premiul UCIN).

In perioada 1991-1995, Mircea Daneliuc a indeplinit functia de director al Studioului cinematografic si de creatie ALFA, numarandu-se printre membrii Consiliului National al Cinematografiei. Sa spui doar trei vorbe despre scriitorul Daneliuc, iar acestea sa fie Pisica rupta (1997), Schiopul binemirositor (1999) sau Apa din cizme (2000), este, cu certitudine, prea putin, iar pentru cei care i-au urmarit cariera cinematografica o asemenea abordare ar fi, cel putin, nedreapta. Cu totii ne putem inchipui ca pasul facut, de timpuriu, de la viziunea cinematografierii si indicatiile de platou in diriguirea, cel putin, a actorilor la coscrierea scenariului - Si nu putine dintre regiile sale au fost dublate de aceasta participare! -, adica la masa de lucru, in fata foii de hartie, a fost unul lesne de facut. Si mai usor, intr-un anume sens, desigur, a fost sa adaste mai mult in rolul - Credea el! - de scriitor vremelnic, pe care, ulterior avea sa-l depaseasca cu brio, atragand atentia literatilor, convingandu-i pe deplin de aparitia unui nou confrate in sanul breslei. Cu implicarea profesionala si cetateneasca, franchetea moralei si a opiniilor, chiar politice (sa nu uitam ca regizorul are la activul sau si o tentativa de evolutie in aceasta sfera: candidatura la postul de prim edil al capitalei tarii), sustinute de Mircea Daneliuc, castigul tagmei scriitoricesti nu poate fi, in cazul sau, decat enorm.