Acest site folosește cookies pentru a furniza servicii și funcționalități personalizate. Prin vizitarea site-ului nostru, îți dai acordul pentru descărcarea acestor cookies. Am inteles

Poți afla mai multe despre cookies și poți schimba setările lor aici.

Corin Bianu

Bianu, Corin

CORIN BIANU s-a nascut la 21 iunie 1946 in Patroaia-Vale, Dambovita. Locuieste in Bucuresti. Absolvent al Facultatii de Drept, Universitatea Bucuresti. A lucrat in administratia de stat, apoi a fost consilier juridic la firme private si institutii, intre care Ministerul Culturii.

Debut publicistic cu poezie la Amfiteatru in 1971, dupa care publica in Luceafarul, Romania literara, Saptamana culturala a Capitalei, Urzica, Suplimentul literar-artistic al Scanteii Tineretului, Convorbiri literare, Litere, Orizont, Arges, Sud, Climate literare, almanahuri s.a. Debut editorial cu romanul In bataia vanturilor, Junimea, 1986.

Premiat in 1982 la Festivalul National de umor de la Vaslui. Premiat de Societatea Scriitorilor Targovisteni pentru romanele Zidul cel mai lung – 2007, Agremin si inca ceva – 2008, Vacarestii la amiaza – 2011. A publicat ca unic autor sau in colaborare cu Ioan Mamulas, lucrari de parapsihologie.

Atat in poezie cat si in proza, abordeaza subiecte majore precum dezradacinarea omului, echilibrul iluzoriu dintre temporal si atemporal, aspiratia fiintei spre eternitate. Tonul este meditativ, autorul traieste sub povara prezentului ce-l determina sa creada „In fluidul astral al cuvantului”, caruia i se-nchina „ca la o tara infloritoare / Pe care, cu cat mai multi o iubesc / Cu atat mai puternica fi-va / Si nemuritoare”. Expresia e riguroasa, arhitecturala, iar romanele istorice se remarca prin minutiozitate in reanimarea artistica a  evenimentelor si a personajelor la timpul prezent, de catre naratori numerosi ce creeaza impresia de actualitate si implica lectorul ca participant activ.