Christy Wilson Beam s-a nascut si a crescut in Abilene, in Texas. A absolvit cursurile Universitatii Hardin Simmons, obtinandu- si licenta in Educatie. A fost profesoara mai multi ani in Abilene. Dupa ce s-a casatorit cu iubitul ei din facultate, Kevin, a renuntat la catedra pentru a se concentra pe cresterea celor trei fete ale lor. Aceasta familie a fost martora unui miracol prin intermediul fiicei mijlocii, Annabel, iar Christy a simtit nevoia sa impartaseasca aceasta minune si sa evidentieze astfel binecuvantarile trimise din Cer.
Neobisnuitul povestii in sine, precum si talentul lui Christy de a scrie si de a evoca in mod complex si autentic trairile tensionate si contradictorii experimentate de ea si de familia sa largita au atras atentia producatorilor de film, astfel incat autoarea a devenit si coscenarista a filmului inspirat din cartea ei, Miracole din Cer, aparut pe ecrane in 2016.