Dante Alighieri

1265: DANTE ALIGHIERI, fiul lui Alighiero di Bellincione si monna Bella (despre care nu se cunosc detalii si care a murit inainte de 1275), se naste la Florenta, necunoscindu-se data exacta (se presupune intre 21 mai si 20 iunie), intr-o familie din mica nobilime. Familia de traditie guelfa (adica atasata factiunii politice propapale) trece prin declinul economic declansat de transformarile sociale petrecute in cadrul Comunei (orasul-stat caracteristic Italiei la sfirsitul Evului Mediu), care au dus la ascensiunea clasei comerciantilor si a artizanilor. Florenta era cel mai prosper stat din Toscana, care a cunoscut o rapida dezvoltare economica datorita extinderii traficului comercial, a expansiunii societatilor mestesugaresti, axate pe obiecte de lux, si nu in ultimul rind datorita unei mari concentrari de capital financiar (desi camataria era considerata un pacat grav). Fiul lui Alighiero a fost botezat foarte probabil cu numele Durante. Studiile, incepute la virsta timpurie, se inscriu in linia traditionala, si anume studiaza gramatica si retorica cu un doctor puerorum. Prima figura importanta in formarea tinarului Dante este Brunetto Latini, important reprezentant al enciclopedismului medieval, autor al celebrei enciclopedii scrise in franceza Trésor, sintetizata in italiana sub titlul de Tesoretto. Dante isi manifesta dragostea fata de «maestrul» sau in cintul XV din Infern («ce manvata odinioara cum / patrunde un muritor in vesnicie»), dragoste ce nu l-a impiedicat sa-l pedepseasca pe Brunetto printre cei care au pacatuit impotriva naturii (sodomiti). Intre cei doi se creeaza un raport pedagogic liber, Dante nu a studiat intr-o forma institutionalizata cu Latini, purtind doar indelungi conversatii. Adolescentul intra apoi in contact cu tinara poezie in limba italiana (limba denumita pe atunci «vulgara» spre a o deosebi de limba culta, care era latina) si cu rimatorii florentini, frecventind mediile intelectuale ale orasului. 1270-1273: Dupa moartea mamei sale, tatal se recasatoreste cu Lapa di Chiarissimo Cialuffi, cu care va avea doi copii. 1274: O intilneste la virsta de 9 ani, potrivit celor afirmate in Vita Nuova, pentru prima data pe Beatrice, fiica gentilomului Folco Portinari. Documentele care atesta existenta reala a Beatricei sunt extrem de putine, astfel incit sa ajuns chiar la ipoteza existentei sale exclusiv literare. Unicul document cert este testamentul lui Folco Portinari din 1287 prin care acesta ii lasa o mostenire fiicei Bice, maritata cu Simone de' Bardi. Anumite elemente biografice precum data nasterii, data mortii, intilnirea cu Dante, salutul dat acestuia provin din prima opera a autorului. Beatricei ii va dedica Vita Nuova, in care elementele biografice se contopesc cu trasaturile ideale: pe ea o reprezinta «mirabila doamna» care va deveni figura centrala a intregii opere a ilustrului florentin. 1277: Se stipuleaza contractul matrimonial (de fapt, un fel de logodna oficiala) intre Dante si Gemma di Manetto Donati, care descindea dintr-o ramura secundara a familiei Donati ce va conduce factiunea guelfilor negri. 1281: Moare tatal, lasindu-i lui Dante o modesta mostenire care ii permite sa se dedice studiului si vietii politice. 1283: Scrie primul sonet din Vita Nuova si intra in contact cu alti tineri poeti florentini, printre acestia si Guido Cavalcanti care ii va deveni bun prieten. Guido Cavalcanti (1255-1300) a fost un important poet filozof al Dulcelui Stil Nou, din poeziile caruia reiese o reprezentare tragica a iubirii, cu abordari doctrinare (de origine averroista) si ermetice. Dante ii dedica Viata Noua (cf. cap. XXX), insa numele acestuia nu apare citat in opera.Are loc a doua intilnire cu Beatrice (Dante are optsprezece ani). 1284: Poarta o bogata corespondenta, indeosebi pe teme poetice, cu Guido Cavalcanti, Dante da Maiano, Lapo Gianni. Doi dintre acestia, Cavalcanti si Lapo Gianni, alaturi de Dante, Cino da Pistoia, Dino Frescobaldi, Gianni Alfani sunt reprezentantii Dulcelui Stil Nou (1280-1310), o miscare literara care a aparut la Florenta si care elaboreaza o noua conceptie despre iubire. Poetul bolognez Guido Guinizzelli este considerat precursorul Dulcelui Stil Nou, iar cantona acestuia Al cor gentil rempaira sempre amore, in care teoria iubirii explica etic si metafizic adoratia fata de femeie, devine manifestul noii orientari literare. 1285: Se casatoreste cu Gemma Donati, cu care va avea 4 copii: Giovanni (probabil primul nascut, care a murit inainte de 1332), Pietro (autor al unor poezii si al unui important comentariu, Comentarium, al Divinei Comedii) Jacopo (autor al unui capitol in versuri - componiment poetic in tertine, intitulat Divisione, care este un rezumat al Comediei, si al unui comentariu al Infernului, intitulat Chiose - adica Glose), Antonia (care s-a calugarit sub numele de Beatrice). Dupa unii biografi ar fi avut insa doar trei copii. 1286: Dante se afla la Bologna, unde va ramine, se pare, pina la inceputul lui 1287. Aici incepe, probabil, sa lucreze la redactarea celor doua opere in versuri Fiore si Detto d'amore, care reprezinta transpunerea in italiana a celebrului poem alegoric Roman de la Rose, opera inceputa de Guillaume de Lorris (1237) si terminata de Jean de Meung (1275-1278). Atribuirea paternitatii celor doua opere lui Dante nu este unanim impartasita de exegeti. 1287: Beatrice se casatoreste cu bancherul Simone de' Bardi. 1289: Dante participa la batalia de la Campaldino (11 iunie) impotriva ghibelinilor (factiune care sustinea puterea imperiala si era adversara declarata a Bisericii) care sunt infrinti de guelfi precum si la batalia de la Caprona (16 august) impotriva trupelor pisane conduse de Guido da Montefeltro. Pisa, cetate marinara, era concurenta si dusmana traditionala a Florentei. Orasul ghibelin prosper, protejat de imparatul Frederic II, a fost mereu rivnit de Florenta pentru iesirea la mare. 1290: La 8 iunie moare Beatrice. Dante sufera o criza grava. Trebuie mentionat faptul ca in viata reala, precum reiese din Vita Nuova, cei doi nu si-au vorbit niciodata, relatia dintre ei limitindu-se la doua intilniri (Dante avind 9 si 18 ani) si la un salut din partea lui Beatrice la a doua intilnire. Potrivit relatarilor din Vita Nuova si Convivio, aceasta cumplita criza il va indrepta catre lectura operelor lui Boetius si Cicero si catre studiul temeinic al filozofiei. El incepe sa frecventeze scolile franciscanilor de la Biserica Santa Croce si pe cele ale dominicanilor de la Biserica Santa Maria Novella, unde accesul laicilor era permis doar la lectiile de teologie morala si la dezbaterile in cadrul carora faimosi teologi raspundeau intrebarilor din public. Dante trece in aceasta perioada printrun proces intens de imbogatire si perfectionare a cunostintelor filozofice si teologice, care ii va conferi formidabila cultura enciclopedica oglindita in operele sale. El se apleaca cu asiduitate asupra textelor fundamentale ale scolasticii, parcurgind operele lui Albertus Magnus, Toma d'Aquino, Sfintul Bonaventura etc. si isi formeaza o proprie viziune filozofico-teologica. 1294: Benedetto Caetani este ales papa sub numele de Bonifaciu VIII dupa abdicarea lui Celestin V. Cu alegerea noului papa se risipesc toate sperantele de intoarcere a Bisericii la idealurile pauperiste (o reintoarcere la simplitatea evanghelica pentru a elimina coruptia si opulenta din sinul Bisericii si pentru a reinstaura suprematia bogatiei spirituale), intarindu-se dimpotriva viziunea teocratica centrata pe puterea temporala. Dea lungul pontificatului sau, Bonifaciu a emanat o serie de bule care formulau principiul primatului universal al papei, in fata caruia trebuiau sa se supuna, fara exceptie, si suveranii. Bonifaciu VIII, considerat responsabil pentru coruptia Bisericii, pentru sprijinirea fatisa a guelfilor negri si, implicit, caderea politica a guelfilor albi, iar ca urmare si pentru exilul lui Dante, va fi tinta constanta a polemicii marelui florentin: «Asa curind te-ai saturat de-averea / de dragul cui sa-nseli avut-ai nas / mireasa dobindita cu puterea ?» (Infernul, XIX, 5557) sau «printul marei clici de farisei», «caci doar crestinii i-au fost veci dusmani» (Infernul, XXVII, 85, 88). Dante nu-l poate condamna la pedeapsa eterna a Infernului, deoarece calatoria sa in lumea de dincolo este plasata in 1300, cind Bonifaciu era inca in viata, dar prin personajul Guido da Montefeltro (Infernul, XXVII) demasca o parte din nelegiuirile comise de papa, astfel incit prin contele ghibelin este condamnat simbolic si Bonifaciu la flacarile eterne in care sunt invaluiti sfatuitorii de rele din cea de-a opta bolgie. In aceasta perioada incepe compunerea rimelor doctrinale (Voi che'ntedendo il terzo ciel movete; Amor che ne la mente mi ragiona care vor fi comentate in Convivio), dar si a sonetelor comico-realiste ale tensonului (schimb de sonete) cu Forese Donati. Prietenia dintre cei doi este evocata in cinturile XXIIIXXIV din Purgatoriu. Forese era fratele Piccardei Donati, care apare ca suflet beát in Paradisul, si al lui Corso Donati, conducatorul guelfilor negri si unul dintre dusmanii inraiti ai lui Dante (considerat, alaturi de Papa Bonifaciu, responsabil pentru alungarea guelfilor albi din Florenta si pentru propriul exil). 1294-1295: Scrie Vita Nuova (Viata Noua), opera in care reciteste si comenteaza, in lumina iubirii pentru Beatrice, dar si in cea a mortii acesteia, 31 de poezii alese din productia poetica a deceniului precedent. 1295: Din acest an pina la sfirsitul secolului implicarea in viata politica va ocupa rolul fundamental in biografia autorului. Giano della Bella, figura importanta a vietii politice florentine, descendent al unei nobile familii ghibeline, dar care a trecut de partea guelfilor din ratiuni pur politice, promulgase in timpul prioratului sau, la 18 ianuarie 1293, asa-zisele Ordinamenti di Giustizia prin care se excludea participarea vechii aristocratii la viata publica si dobindirea unor functii civice in favoarea burgheziei ascendente. In urma schimbarilor aduse de Consiliul general al Comunei, dupa alungarea lui Giano della Bella, se permitea nobililor, dar nu si magnatilor (marea nobilime de traditie feudala si latifundiara), accesul la magistraturile publice prin simpla inscriere intruna din breslele existente. De aceea, pentru a avea acces la o functie publica, Dante se inscrie in breasla medicilor si spiterilor. Dante va parcurge rapid etapele carierei politice, in ciuda fragilei vieti sociale si politice a Florentei. Desi se spera ca orasul se va bucura de o perioada de pace dupa infringerea ghibelinilor din 1289 (batalia de la Campaldino), Florenta a fost supusa unor conflicte personale si familiale izbucnite intre doua puternice familii guelfe: Cerchi si Donati. Curind neintelegerile si certurile au inceput sa degenereze, extinzindu-se la nivelul intregului oras si, in consecinta, factiunea guelfa a ajuns la ruptura, impartindu-se in «albi» (cu o viziune politica mai echidistanta intre papalitate si imperiu, cu o linie politica mai apropiata de popor) si «negri» (filopapali declarati, cu o linie politica elitista). Primii erau condusi de familia Cerchi, bogati negustori cu origini umile, in timp ce «negrii» erau cirmuiti de familia Donati, din vechea oligarhie citadina. Dante se va alatura, la inceput cu o oarecare moderatie, guelfilor albi. 1295-1296: Este ales in Consiliul Capitanului Poporului (1 noiembrie 1295-30 aprilie 1296), in Consiliul Inteleptilor, in Consiliul Celor O Suta (mai 1295-septembrie 1296). Aceste consilii faceau parte din guvernul orasului si aveau sarcini bine definite: Consiliul Capitanului Poporului veghea asupra legalitatii vietii politice, Consiliul Inteleptilor era consultat pentru alegerea priorilor si elabora normele pentru alegerea acestora, iar Consiliul Celor O Suta se ocupa de aspectele economice si de administrarea banului public. Procesele-verbale din anii 1298-1301 ale diferitelor consilii s-au pierdut, dar se presupune ca, daca Dante ar fi avut vreo functie importanta, vreo referire la aceasta s-ar fi gasit in alte documente. Dante reapare ca membru al Consiliului Celor O Suta in 1301. 1296: Incepe redactarea rimelor petrose (2 cantone si 2 sextine), care descriu o dragoste dificila pentru o Doamna Pietra. Aceste poezii reprezinta un exercitiu stilistic care reia asa-zisul trobar clus al poetului provensal Arnaut Daniel, adica o maniera poetica dificila, aproape ermetica. In cazul lui Dante acest stil se manifesta nu atit la nivel conceptual, cit la nivelul unei sonoritati aspre a sunetelor, indeosebi a rimelor. 1300 mai: Cardinalul Matteo d'Acquasparta este numit legat papal in Toscana si Romagna, cu sarcina de impaciuitor intre cele doua factiuni adverse, insa el va purta o politica ascunsa de favorizare a guelfilor negri. 1300 15 iunie-15 august: Dante este ales unul dintre cei sase priori ai Florentei. Prioratul, o magistratura publica, era organismul cel mai inalt al Comunei, instituit in 1282, reprezentind, alaturi de Capitanul Poporului, puterea executiva. Priorii, initial in numar de trei, apoi de sase, erau alesi pe o perioada de 2 luni. Perioada prioratului reprezinta atit culmea, cit si sfirsitul carierei politice dantesti. Pentru a linisti animozitatile din ce in ce mai aprinse intre guelfii albi si cei negri si pentru a salva pacea orasului, priorii delibereaza in data de 24 iunie trimiterea in exil a partilor turbulente, la Sarzana (albii) si la Castel della Pieve (negrii), printre care si pe capii celor doua factiuni, Gentile Cerchi si Corso Donati si, odata cu ei, si pe marele prieten al lui Dante, Guido Cavalcanti. In timp ce guelfii albi se supun hotaririi de exil, cei negri, bucurindu-se de sprijinul legatului papal Matteo d'Acquasparta, in realitate de cel al papei, refuza sa plece. Astfel se declanseaza un conflict deschis intre priori si Matteo d'Acquasparta (implicit si intre Dante si papa Bonifaciu VIII) care se termina aparent cu victoria primilor. Aprobarea hotaririi de exil ii va procura lui Dante alte neplaceri cind, dupa terminarea prioratului sau, hotarirea va fi partial revocata, adica doar pentru «albi», pe 19 august de priorii succesivi, «albii» intorcindu-se deci la Florenta. Anularea hotaririi de exil, care va declansa furia papei, a fost, se pare, motivata de grava imbolnavire a lui Cavalcanti, care va muri la putine zile dupa reintoarcerea sa in patrie (29 august). Revocarea a fost evident o eroare politica ce sublinia pozitia partinitoare a priorilor, iar Dante, constient de consecinte, se disociaza de aceasta decizie. 1301 iunie: Bonifaciu VIII exercita o presiune puternica pentru a obtine prelungirea ajutorului militar (100 de cavaleri) din partea florentinilor, acordat, cu doua luni inainte, impotriva familiei Aldobrandeschi. Dante, in calitate de membru al Consiliului Celor O Suta, se opune cu fermitate acestei solicitari. Consiliul voteaza in favoarea continuarii sprijinului militar, fapt ce il izoleaza pe Dante de restul membrilor Consiliului si ii va crea imense probleme in viitorul imediat. 1301 septembrie: Papa decide sa trimita la Florenta un alt mediator de pace in persoana lui Charles de Valois, fratele regelui Frantei, Filip cel Frumos. Bonifaciu VIII, filofrancez, solicita un ajutor armat de la rege pentru a interveni in razboiul care se purta pentru regatul Siciliei intre aragonezi si francezi (Casa d'Anjou). In realitate, scopul papei era acela de a oferi sprijin guelfilor negri, aliatii lui, pentru a recistiga puterea politica la Florenta si pentru ai alunga pe guelfii albi. 1301 octombrie: Dante este unul din cei trei ambasadori trimisi la Roma pentru a-i solicita Papei sa renunte la trimiterea lui Charles de Valois ca impaciuitor la Florenta, dar acesta din urma era deja pe drum. Papa ii retrimite la Florenta pe cei doi ambasadori, dar il retine pe Dante la Roma, considerindu-l prea influent, deci periculos. (Dupa alti biografi aceasta misiune diplomatica ar fi avut loc in 1300, anul primului Jubileu). 1301 noiembrie: Charles de Valois intra in Florenta permitind guelfilor negri sa preia puterea. Dante afla de infringerea suferita de guelfii albi in drum spre Florenta, unde nu se va mai intoarce niciodata, fiind constrins la o umilitoare peregrinare care a durat 20 de ani. Este foarte dificila stabilirea unei cronologii si topografii exacte a acestei peregrinari. 1302 ianuarie: La Florenta, aflata in mina guelfilor negri, sunt pornite persecutii feroce impotriva guelfilor albi. In procesul care li se intenteaza acestora, Dante este acuzat de frauda, coruptie, extorcare de bani si bunuri. Chemat sa se disculpe, Dante refuza cu demnitate sa se prezinte dinaintea unui tribunal mincinos. Este condamnat in contumacie de judecatorul Cante dei Gabrielli da Gubbio, in data de 27 ianuarie, la plata unei amenzi usturatoare de 5000 de florini, la doi ani de exil si la interdictia pe viata de a mai ocupa functii publice. 1302 martie: Pactul de la Gargonza intre guelfii albi si ghibelini; incheierea pactului va duce la o atitudine si mai inversunata din partea «negrilor». In noua circumstanta, neprezentindu-se la Florenta pentru a-si plati amenda, Dante, impreuna cu alti 14 imputati, este condamnat la moarte prin ardere pe rug si la confiscarea averii. 1302 iunie: Participa la San Godenzo la intilnirea dintre «albii» exilati si capeteniile ghibeline din Toscana care avea ca scop organizarea unei campanii militare impotriva «negrilor» pentru a restabili puterea «albilor» la Florenta. Deziluzionat de lipsa de calitate morala si organizatorica a exilatilor, Dante se va distanta de ei preferind sa caute o gazduire demna pe linga curtile senioriale din Italia de nord. 1302 noiembrie: Bonifaciu emite bula papala Unam sanctam prin care se proclama superioritatea puterii spirituale asupra celei temporale: prima este condusa de Biserica prin papa, a doua este condusa in favoarea Bisericii prin rege, dar la indicatiile papei. Relatiile papei cu regele Frantei se deterioreaza cind acesta din urma vrea sa extinda impozitele statale si asupra bunurilor Bisericii. Bonifaciu il excomunica pe rege in 1302, iar in 1303 Filip cel Frumos trimite o expeditie condusa de ministrul sau Guillaume de Nogaret care il face prizonier pe papa la palatul din Anagni. Bonifaciu VIII moare in 1303 la putin timp dupa eliberarea sa. 1303: In prima parte a anului Dante se afla probabil la Forl?, la Scarpetta degli Ordelaffi, seniorul orasului, pentru a cauta ajutor in vederea campaniei impotriva «negrilor». In a doua parte a anului merge la Verona, la seniorul orasului Bartolomeo della Scala, in acelasi scop.Incepe redactarea in limba latina a tratatului, ramas neterminat, De vulgari eloquentia (Despre arta cuvintului in limba vulgara, 1303-1305). Proiectul initial prevedea redactarea a patru carti, dar autorul intrerupe tratatul la capitolul XIV din cartea a doua. Spiritul eclectic al lui Dante se manifesta din plin in acest tratat lingvistic, care dobindeste insa conotatii multiple: contine ante litteram elemente de lingvistica generala, si se poate defini si ca un tratat de filologie romanica, un manual de literatura comparata si un tratat de poetica si retorica. Dante inaugureaza asa-zisa questione della lingua, o dezbateredisputa care va dura secole asupra caracteristicilor limbii literare italiene (deja Dante a ilustrat 13 dialecte in De vulgari eloquentia). 1304: Dante se intoarce in Toscana, probabil la Arezzo. Noul papa Benedict XI il numeste pe cardinalul Niccol? da Prato mediator de pace al factiunilor adverse din Florenta. Dante scrie Epistola I, in care exilatii «albi» isi declara increderea in misiunea pacifica a cardinalului, misiune care insa esueaza.Moare Benedict XI, iar scaunul pontifical este ocupat de Clement V, arhiepiscop de Bordeaux, cel care va transfera in 1309 sediul pontifical la Avignon.Dante scrie Epistola II, de fapt o scrisoare de condoleante adresata contilor Oberto si Guido da Romena pentru moartea unchiului lor Alessandro. Dante nu poate vizita familia indoliata din cauza situatiei economice precare in care se afla, astfel incit in spatele acestor rinduri se ascundea si solicitarea unui ajutor financiar.Are loc batalia de la Lastra din 20 iulie: guelfii albi exilati ataca Florenta; Dante, nefiind de acord cu aceasta decizie, se disociaza definitiv de tovarasii de exil. Batalia se incheie cu victoria guelfilor negri. Dante renunta la ideea de a se intoarce in Florenta cu ajutorul armelor si paraseste Toscana.Apoi, dar in acelasi an, Dante este probabil la Treviso, ca oaspete al contelui Gherardo da Camino, seniorul orasului intre anii 1283 si 1306. Se naste Francesco Petrarca. 1305: Lucreaza la redactarea celui deal doilea tratat, de data aceasta unul filozofic si scris in italiana (limba «vulgara»), si acesta nefinalizat, Convivio (Ospatul, 1304-1307), care trebuia sa comenteze 14 cantone. Din proiectul initial (introducere plus 14 carti) autorul realizeaza doar introducerea si 3 carti. Acest tratat se voia o enciclopedie, un «banchet» cultural (in traditia anticelor banchete ale intelepciunii) cu multe «bucate» filozofice oferite noului public vorbitor de limba vulgara. Dante spera ca prin cele doua tratate sa reuseasca sa-si consolideze si faima de autor doct prin care sa poata obtine, desigur, revocarea exilului. Din pacate Florenta nu-si apreciaza marele scriitor, si aceasta cale de intoarcere ramine doar o iluzie. Dante descrie in Convivio (I, III, 45), intr-un fragment de o amaraciune dezolanta, statutul sau de exilat: «pedeapsa, zic, a exilului si a saraciei, pentru ca cetatenilor din preafrumoasa si vestita fiica a Romei, Florenta, le-a fost placul sa ma alunge din sinul ei dulce - unde nascut si hranit am fost pina in culmea vietii mele si unde, cu ingaduinta ei, doresc din toata inima sa-mi odihnesc sufletul ostenit si sa-mi sfirsesc zilele ce mi-au fost harazite. Asadar, am umblat pribeag prin mai toate locurile unde rasuna acest grai, aproape cersind si aratind, impotriva dorintei mele, urgia soartei de care adesea pe nedrept este socotit vinovat cel lovit. In adevar, am fost o corabie fara de pinza si cirma, purtata spre felurite porturi, limanuri si tarmuri de vintul uscat pe care-l exala amarnica saracie.» 1306: Dante isi continua peregrinarile, se pare, in Veneto. Ca sedere atestata ramine cea din Lunigiana, teritoriu cuprins intre actualele regiuni Toscana si Liguria, la marchizii de Malaspina, familie guelfa. Pentru marchizi, care nu prea stiau carte, prezenta lui Dante a fost foarte binevenita, incredintindu-i-se delicata misiune de a media pacea cu episcopul de Luni, cu care familia era in conflict de 20 de ani. Poarta o corespondenta poetica cu Cino da Pistoia (jurist si poet al Dulcelui Stil Nou), si el exilat din Pistoia din cauza apartenentei sale la factiunea guelfa; lui ii adreseaza Epistola III. 1307: Este iarasi in Toscana, oaspetele contelui Guido di Battifolle (familia Guido era una dintre cele mai vechi familii din Toscana, apartinind aristocratiei ghibeline), la castelul acestuia de la Poppi din valea Casentino. Scrie Epistola IV adresata marchizului Morello Malaspina, in care ii prezinta cantona Amor, da che convien pur ch'io mi doglia. 1308: Este la Lucca, oaspete al unei misterioase nobile doamne Gentucca, amintita in cintul XXIV din Purgatoriul.Incepe redactarea capodoperei sale intitulate Comedia (poate chiar incepind din 1307, din momentul intreruperii tratatului filozofic Convivio, fiind deja prins de concretizarea amplului proiect al poemului). Epitetul «divina» va fi dat ulterior de Boccaccio in lucrarea Trattatello in laude di Dante si apare pentru prima data intro editie din 1555. Ideea poemului apare deja profetizata in ultimul capitol al Vietii Noi. Fictiunea poetica a Divinei Comedii are la baza o alegorie fundamentala generala - calatoria in lumea de dincolo. Aceasta are ca scop descrierea istoriei reale a eului calator care, traversind experienta pacatului (Infern) si a purificarii (Purgatoriu), ajunge la conditia privilegiata a intelegerii ordinii divine (Paradis). Beatrice reapare ca personajsimbol al credintei, asumind functia de calauza in Paradis, dupa Vergiliu - simbol al ratiunii, calauza fidela si inteleapta a lui Dante in Infern si Purgatoriu. Redactarea Infernului se inscrie cu aproximatie in perioada 1308 (1307 ?)-1309.Henric VII de Luxemburg (Arrigo VII) este ales rege al Germaniei. El va incerca sa restaureze gloria Sfintului Imperiu, din care, teoretic vorbind, Italia facea inca parte. Dante a avut o imensa admiratie pentru el, sperind ca va deveni salvatorul Italiei si totodata cel care ii va redeschide lui portile Florentei. 1309: Henric VII este incoronat la Aachen, in Germania, pe 6 ianuarie. 1309-1310: Este posibil ca Dante sa fi facut o calatorie la Paris, dupa afirmatiile istoricului Giovanni Villani si ale lui Boccaccio. 1310: Compune celebra Epistola V adresata principilor si poporului italian pentru a-l primi pe Henric VII cum se cuvine, celebrind misiunea sa salvifica. Dante incepe probabil sa lucreze la a doua cantica a Divinei Comedii, Purgatoriul.Henric VII ajunge in Italia de nord. 1311: Dante este din nou oaspetele contelui Guido di Battifolle, la Poppi. Scrie Epistola VI adresata florentinilor carora le reproseaza rezistenta aratata imparatului si Epistola VII adresata chiar lui Henric VII, in care il indeamna sa nu mai ramina in nordul Italiei, ci sa coboare in Toscana.Tot la Poppi scrie, in numele contesei di Battifolle, si Epistolele VIII, IX si X, adresate imparatesei Margareta de Brabant, sotia lui Henric VII. 1312 martie: Henric VII ajunge in Toscana, probabil la Pisa, unde va merge si Dante pentru a-si prezenta omagiile. Aici se va intilni cu foarte tinarul Francesco Petrarca, ce isi insotea tatal in acelasi scop. 1312 iunie: Henric VII este incoronat de legatii papali (Clement V fiind la Avignon) in Bazilica San Giovanni in Laterano ca Imparat al Sfintului Imperiu Roman, primul imparat german incoronat de papa dupa marele Frederic II de Hohenstaufen (1220). 1312 septembrie: Imparatul asediaza Florenta. 1313: Henric VII retrage asediul Florentei; lovit de malarie va muri brusc pe 24 august la Buonconvento. Cu moartea acestuia, se risipesc atit sperantele politice ale lui Dante, cit si posibilitatea lui de a se intoarce la Florenta.Dante pleaca la Verona unde va fi, pina in 1318, oaspetele lui Cangrande della Scala, considerat principele ideal in ochii lui Dante, datorita curajului sau si activitatii de mecena. Autorul ii creioneaza un portret pozitiv in Paradisul (XVII, 7693). Se naste Giovanni Boccaccio. 1314: Moare Papa Clement V. Dante scrie cu aceasta ocazie Epistola XI catre cardinalii reuniti in conclav, indemnindu-i sa aleaga un papa italian care sa reinstaleze Curia papala la Roma. Dante il pedepseste pe Clement in cercul infernal al simoniacilor. 1315: Potrivit unei vechi traditii, de sarbatoarea Sfintului Ioan guvernul din Florenta ii gratia pe unii condamnati, in general hoti si raufacatori. In acest an gratierea se extinde si la exilatii politici, acestia primind posibilitatea de a se reintoarce in patrie daca platesc o amenda si daca participa la procesiunea de penitenta din Baptisteriu. In Epistola XII scrisa unui prieten florentin, Dante, care devenise deja un carturar de mare renume in toata Italia, isi exprima dezacordul si indignarea fata de conditiile umilitoare impuse: «Oare asta este binevoitoarea chemare, prin care, dupa ce a indurat surghiun timp de aproape cincisprezece ani, e chemat iarasi in patrie Dante Alighieri ? Asta a meritat oare nevinovatia lui, limpede pentru orisicine ? Asta, sudoarea si munca fara ragaz a stradaniilor carturaresti ? [...] Departe fie de un om care propovaduieste dreptatea, ca, dupa ce a indurat nedreptati, sa plateasca din banii sai, ca unora care ar fi binemeritat de la el, tocmai acelora care lau nedreptatit.» Astfel, neprezentindu-se la Florenta, pe 6 noiembrie este din nou condamnat la moarte, impreuna cu fiii sai, si la confiscarea bunurilor. 1316: Lucreaza deja la redactarea Paradisului, cantica pe care o dedica, prin Epistola XIII (a carei autencitate este inca pusa sub semnul indoielii) lui Cangrande della Scala. Dante ofera aici un comentariu al primului cint din Paradis, precum si o ilustrare a sensului general al poemului. Ultima cantica va fi impartasita publicului doar dupa moartea lui Dante, in 1322, de catre fiii acestuia, dupa ce ultimele 13 cinturi au fost gasite in mod miraculos la opt luni de la moartea poetului. Dante a fost cel care, potrivit biografiei lui Boccaccio, i-a indicat in vis fiului Jacopo locul unde se gaseau manuscrisele, in van cautate pina atunci.Incepe sa lucreze si la tratatul politic De Monarchia, scris in latina, prin care dorea sa apere drepturile Imperiului impotriva pretentiilor ridicate de Biserica. Dante condamna doctrina teocratica care ii dadea Bisericii dreptul de a conferi autoritate imparatului, sustinind ca autoritatea acestuia vine direct de la Dumnezeu si nu de la papa. Proclama deci raspicat ca cele doua puteri, cea spirituala si cea temporala, sunt independente. 1317: Infernul si Purgatoriul, care circulau deja in forma manuscrisa, incep sa fie cunoscute. 1318: Se stabileste la Ravenna ca oaspete al lui Guido Novello da Polenta, seniorul orasului intre anii 1316 si 1322. Vor veni la Ravenna si cei trei copii, Pietro, Jacopo si Antonia (suor Beatrice), care vor ramine alaturi de Dante pina la moarte. 1319: Scrie cele doua Eglogae in latina, o corespondenta poetica cu profesorul bolognez Giovanni del Virgilio. 1320: Scrie Quaestio de aqua et terra, care este de fapt transcrierea disertatiei cosmologice pe care a tinut-o la Biserica Sant'Elena din Verona la inceputul aceluiasi an (20 ianuarie). 1321: Este trimis de Guido Novello in misiune diplomatica la Venetia pentru a aplana conflictele din ce in ce mai acute dintre cele doua orase. Se imbolnaveste grav de febra malarica in timpul calatoriei de intoarcere la Ravenna.Moare la citeva saptamini dupa aceea, in noaptea de 13 spre 14 septembrie (13 septembrie potrivit epitafurilor, 14 potrivit lui Boccaccio). La dorinta lui Guido Novello i se organizeaza funeralii solemne, fiind inmormintat la manastirea San Francesco din Ravenna.La putin timp dupa moartea lui Dante, florentinii au inceput sa reclame corpul ilustrului poet pentru a fi readus in patrie. Papa Leon X (Giovanni di Lorenzo de' Medici) a aprobat in 1519 cererea florentinilor de a preleva osemintele pentru a fi duse la Florenta. Dar in momentul deschiderii sarcofagului, acesta a fost gasit gol: fratii franciscani luasera osemintele si le ascunsesera, asa incit rugamintile de restituire ale florentinilor au ramas neascultate. Ramasitele lui Dante se odihnesc si astazi la Ravenna, in mausoleul in stil neoclasic, comisionat de cardinalul Luigi Valente Gonzaga si construit in 1781 de arhitectul Camillo Morigia.La Florenta, dupa solicitarile seculare vane ale osemintelor, a fost ridicat in 1829 un cenotaf in stil neoclasic in Biserica Santa Croce.