Descriere - Nocturna in Chile
"Extraordinar...Capodopera lui Bolano.” – James Wood
Romanul care l-a proiectat pe Roberto Bolano pe scena literara internationala, Nocturna in Chile reprezinta marturia de pe patul de moarte a lui Sebastian Urrutia Lacroix – preot catolic, membru al Opus Dei, critic literar de mare finete si poet ratat –, bantuit de voci si figuri din trecut. In ultimele ore, febrile, din viata lui Urrutia, din el se revarsa un potop de amintiri: anii petrecuti alaturi de intelighentia din Santiago de Chile, calatoriile prin Europa in incercarea de a afla secretul salvarii catedralelor de la descompunerea cauzata de excrementele de porumbei, exilul sau voluntar in poezie greco-latina in timpul celui mai negru episod din istoria statului, meditatiile de teorie marxista date generalului Augusto Pinochet...
"Cu acest roman, Bolano s-a alaturat nemuritorilor." - The Washington Post
"Unul dintre marii scriitori ai sfarsitului de secol XX si ai inceputului de secol XXI." - The Guardian
"Cel mai influent si mai admirat scriitor al generatiei sale." - Susan Sontag
"Putini sunt scriitorii care stapanesc alchimia prin care trivialul se transforma in sublim, iar cotidianul in aventura." – Gheorghi Gospodinov
Roberto Bolano s-a nascut la Santiago de Chile in 1953, dar a trait cea mai mare parte din viata in Mexic si in Spania, unde a murit la varsta de 50 de ani. Este autorul a numeroase volume de fictiune, nonfictiune si poezie, printre care se numara Detectivii salbatici, O stea indepartata sau Nocturna in Chile. In 2008 a primit, postum, The National Book Critics Circle Award pentru romanul monumental 2666.