Descriere - Cum sa devii faimos
Einsteini pierduti, superstaruri uitate si modul in care au aparut Beatlesii
Este greu sa ne imaginam lumea fara vedetele, idolii si celebritatile ei. Ele fac parte din cultura si din istoria noastra, parand permanente si predestinate. Dar, asa cum arata Cass Sunstein, lucrurile nu stau nici pe departe astfel. Concentrandu-se pe artisti celebri si uitati (sau pur si simplu neglijati) din muzica, literatura, afaceri, stiinta, politica si alte domenii, el exploreaza motivele pentru care unele persoane devin celebre, iar altele nu, si ofera o noua intelegere a rolurilor jucate de maretie, noroc si contingenta in obtinerea faimei.
Sunstein trece in revista cercetarile recente privind cascadele informationale, efectele de retea si polarizarea grupului, pentru a investiga modul in care oamenii devin celebri. El exploreaza ce ajunge in cartile de istorie si in canonul literar si felul cum acest lucru se schimba radical in timp. Se adanceste in povestile bogate si distractive ale unui grup foarte eterogen de personaje celebre, de la John Keats, William Blake si Jane Austen pana la Bob Dylan, Ayn Rand si Stan Lee, precum si John, Paul, George si Ringo.
Cum sa devii faimos te poarta intr-o calatorie amuzanta, captivanta si uneori profunda, care iti va schimba pentru totdeauna perspectiva asupra celor "cincisprezece minute de faima” ale celei mai recente celebritati si asupra a ceea ce ii propulseaza pe unii in varf si ii lasa pe altii in tarana.
Pentru a cerceta misterul motivelor pentru care unii oameni devin faimosi si altii nu, Sunstein face apel la studii riguroase din domeniul psihologiei experimentale si al stiintelor comportamentului. Cartea sa este o lectura care te pune pe ganduri. - Financial Times
Ce au in comun Beatles, Razboiul stelelor, Bob Dylan si Shakespeare? Toti sunt extraordinar de faimosi. Dar de ce? Aceasta este intrebarea la care Cass Sunstein raspunde in cartea de fata, iar raspunsul este mult mai interesant, surprinzator si contraintuitiv decat iti poti imagina. Cartea nu-ti va spune cum sa devii celebru, dar te va ajuta sa intelegi faima – si fratele ei, succesul – intr-un mod cu totul nou. Daca citesti si intelegi aceasta carte, lumea nu ti se va mai parea niciodata la fel. - Duncan Watts, profesor Stevens University si PIK la si Universitatea din Pennsylvania
O carte care ar putea fi intitulata si "Povesti care sa te uimeasca. Cass Sunstein analizeaza exemple ale celor carora le-a zambit soarta, precum si exemple ale celor pe care, in mod inexplicabil, norocul i-a ocolit, unind punctele tot timpul. O examinare amuzanta, convingatoare si vioaie si un memento al responsabilitatii culturale comune de a acorda atentie. - Howard Fishman, autorul cartii To Anyone Who Ever Asks: The Life, Music, and Mystery of Connie Converse
Cine sa explice mai bine faima in lumea moderna, daca nu Cass Sunstein? In Cum sa devii faimos, el ne ofera un tur de forta al observatiei stiintifice sociale asupra naturii faimei, mecanismelor ei si a modului in care poate ajunge sa fie pe nedrept distribuita. - Tyler Cowen, profesor de economie la Universitatea George Mason